Pe parcursul vizitelor sale în Paris, Mircea Eliade, cunoscutul scriitor și specialist în istoria religiilor, a vizitat în repetate rânduri studioul Monicăi Lovinescu pentru a participa la o serie de interviuri. Din 1957, după ce a părăsit România în anii ’40, Eliade a deținut poziția de profesor la University of Chicago. Vă propunem un interviu în care istoricul religiilor vorbește despre norocul „Zalmoxis, daci și rolul folclorului in istoria religiilor”.
Mircea Eliade: „Fac parte din generația cea mai norocoasă pe care a cunoscut-o până acum istoria României.
Nici înainte, nici după generația noastră, România n-a mai cunoscut libertatea, belșugul și disponibilitatea de care ne-am bucurat noi, cei care am scris între 1925-1940.
Generația lui Nicolae Iorga fusese aproape pe de-a-ntregul confiscată de profetismul național și cultural care trebuia să pregătească războiul pentru întregirea neamului. Generația frontului fusese sacrificată ca să găsim noi o Românie mare, liberă și bogată.
Când am început noi să scriem, prin 1925, niciun ideal național nu ne solicita în imediat. Am fost cei dintâi români care puteam face și altceva decât istorie națională, filologie românească și profetism cultural, fără să avem sentimentul că trădăm cauza neamului.
Am avut o libertate care se cucerise cu foarte mult sânge și cu foarte multe renunțări și nu știu dacă eram întotdeauna conștienți de imensele sacrificii făcute de înaintașii noștri pentru ca noi să putem pleca în India sau în Statele Unite, să-l putem discuta pe Freud sau pe André Gide la Fundația Carol, în fața a 2.000 de persoane, se putem vorbi de autonomia culturii, de primatul spiritualului, de neangajare și așa mai departe.
Îmi aduc întotdeauna aminte cu emoție de o scrisoare a lui Radu Dragnea, pe care nu l-am cunoscut niciodată personal, trimisă prin 1927, când scriam la „Cuvântul” nenumărate articole despre tânăra generație și publicasem deja un itinerariu spiritual în 12 foiletoane.
Radu Dragnea ne saluta pe noi, tinerii, cam așa: „Ferice de voi că vă puteți dedica spiritualului, dar ferice și de mine că am trăit să văd minunea asta în România noastră mare!”
Avea dreptate. Eram cei din întâi care culegeam roadele atâtor generații mai mult sau mai puțin sacrificate.
Generația care se ridica prin 1940, deja tulburată de tensiunile politice care începuseră după 1934, au plecat în Rusia și cei care s-au întors s-au întors cu rușii după ei. Culturalicește a fost o generație pe de-a-ntregul sacrificată.
Noi am cunoscut singurul miracol care a fost posibil în istoria politică – neutralismul sau, mai exact, dialogul liber între oameni de credințe politice opuse.”
sursa: romania.europalibera.org
Comments are closed.