Paul Goma: Vocea dură a disidenței românești

Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, în Orhei, Basarabia, într-o familie de învățători români. Destinul său avea să fie marcat de evenimentele istorice tumultoase din acea perioadă, care au transformat radical viața sa și a familiei. După cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România, începând o perioadă de nesiguranță și încercări pentru tânărul Paul.

În România, Goma a urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Încă de pe băncile școlii, a demonstrat spiritul său justițiar și opoziția față de regimul comunist, fiind exmatriculat pentru susținerea publică a cauzei unor persoane anchetate pentru anticomunism. Această atitudine nu a fost bine primită de autorități, dar a marcat începutul luptei sale continue împotriva abuzurilor sistemului.

După exmatriculare, Paul Goma a terminat Liceul „Radu Negru” din Făgăraș în 1953. Un an mai târziu, și-a început studiile la Institutul de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București. În timpul studenției, însă, a fost arestat și condamnat la doi ani de închisoare corecțională în martie 1957, pentru „tentativă de organizare de manifestație ostilă”. Acest lucru s-a întâmplat ca urmare a solidarizării sale cu evenimentele din Ungaria din 1956 și a protestelor împotriva impunerii limbii ruse în școli.

Arestarea sa a dus la o perioadă de detenție grea în închisorile comuniste, printre care închisoarea Malmaison din București, Penitenciarul Jilava și Gherla. Eliberat în 1958, Paul Goma a fost trimis în Bărăgan cu domiciliu obligatoriu în satul Lățești, unde a rămas până în 1962. Această experiență i-a adâncit neîncrederea și resentimentul față de regimul comunist, devenind ulterior o sursă de inspirație pentru scrierile sale.

După anii grei de închisoare și domiciliu forțat, Goma a încercat să-și refacă viața. Pentru o perioadă, a lucrat în diverse meserii, de la muncitor necalificat la fotograf ambulant și trompetist. În 1965, și-a reluat studiile la Facultatea de Filologie a Universității din București, însă le-a abandonat după o perioadă.

În august 1968, sub influența reacției României la invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia, Paul Goma a devenit membru al Partidului Comunist Român. Această decizie a fost motivată de speranța sa într-o politică mai independentă față de Moscova. Însă, în 1971, el a fost exclus din PCR după publicarea romanului „Ostinato” în Republica Federală Germania, acesta fiind cenzurat în țară.

Primăvara anului 1977 a reprezentat un punct de cotitură în viața lui Paul Goma. Printr-o scrisoare deschisă difuzată de postul de radio „Europa Liberă”, s-a solidarizat cu mișcarea „Charta 77” a intelectualilor cehi, sfidând direct autoritățile comuniste române. La 1 aprilie 1977, a fost arestat sub acuzația de înaltă trădare, însă a fost eliberat la 6 mai în urma protestelor internaționale.

Consecințele nu au întârziat să apară: la 14 aprilie 1977, Paul Goma a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România, organizație din care făcea parte din 1968. În noiembrie 1977, regimul comunist i-a retras cetățenia română, astfel încât a fost nevoit să plece în Franța, unde s-a stabilit definitiv cu familia. Chiar și în exil, Goma a refuzat în 1980 oferta de a primi cetățenia franceză, dorind să rămână un scriitor și luptător român.

Departe de țară, Paul Goma și-a continuat cariera literară. Cele mai multe dintre volumele sale au fost publicate inițial în franceză sau germană, având un impact semnificativ în străinătate. După căderea regimului comunist, în 1990, scrierile sale au început să fie editate și în România, făcând posibilă cunoașterea deplină a operei sale.

Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără „Gherla” (publicată în franceză în 1976 și în română în 1990), „Culoarea curcubeului” (franceză – 1979, română – 1990, reeditată în 2005), „Patimile după Pitești” (franceză – 1981, română – 1990) și „Jurnal” (4 volume, 1997). Aceste opere reflectă experiențele traumatizante prin care a trecut și criticul său vehement la adresa regimului comunist.

Paul Goma rămâne o voce puternică a disidenței românești și un simbol al luptei pentru libertate și dreptate. Viața sa, marcată de suferință, detenție și exil, este o mărturie a curajului de a se opune opresiunii, dar și a puterii cuvântului scris. Scrierile sale reprezintă nu doar o cronică a represiunii comuniste, ci și un apel la conștiință pentru generațiile prezente și viitoare.