După abdicarea împăratului-rege Carol IV (I) de Habsburg (1916-1918), la 11 noiembrie 1919, ungurii au devenit peste noapte şi în totalitate, de dragul teritoriilor străine revendicate (al Transilvaniei şi Slovaciei în primul rând), rând pe rând regalişti, republicani, „antantofili” şi, apoi, văzând că democraţiile occidentale nu sunt de acord, bolsevici şi, ulterior, fascişti.
În martie 1919, obţinând sprijinul lui Lenin, l-au adus de la Moscova pe Bela Kun şi, în ziua de 21 au proclamat Republica Sovietică Ungară, zisă „a Sfaturilor”. La 25 martie 1919, Bela Kun a proclamat mobilizarea generală a Armatei Roşii şi, în noaptea de 15/16 aprilie, aceasta a atacat Slovacia şi România. Două divizii, o brigadă, susţinute de 137 de tunuri şi 5 trenuri blindate au forţat Tisa (atunci graniţa de vest a României) dezvoltând ofensiva pe Şomeş şi Crişul Repede. Trecând imediat la contraofensiva pe un front de 200 de km, armata română a atins Tisa la 30 aprilie. Contrar principiilor războiului, care cereau continuarea luptelor pana la capitularea inamicului, acolo s-au oprit, pentru ca aşa au solicitat marile puteri aliate.
Din fericire, Bela Kun a declansat o nouă ofensivă pe 20 iulie 1919, permiţând generalului Gheorghe Mărdărescu să treacă la contraofensiva şi să o dezvolte spre Budapesta.
După cucerirea capitalei ungare, Bela Kun a demisionat, fugind în Austria, iar regimul comunist a fost înlăturat. În 14 noiembrie 1919, armata română a părăsit Budapesta, care a rămas sub conducerea armatei naţionale ungare. În 16 noiembrie 1919, Miklos Horthy a intrat în Budapesta şi şi-a stabilit centrul comandamentului la hotelul Gellért. Horthy a fost un amiral austro-ungar şi guvernator (regent) al Ungariei din 1920 până în 1944. Părăsirea definitivă a teritoriului Ungariei de către soldaţii români a avut loc în 25 februarie 1920.
Peste circa patru luni, Ungaria avea să recunoască Transilvania ca parte integrantă a României. La 4 iunie 1920 s-a semnat la Trianon, în Versailles, tratatul de pace între Ungaria şi puterile aliate. Articolul 45 al tratatului de la Trianon prevede următoarele: „Ungaria renunţă în ceea ce o priveşte în favoarea României la toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei astfel cum sunt fixate la art 27 partea a II-a şi le recunoaşte prin prezentul tratat, sau prin orice alte tratate încheiate, în scop de a regla teritoriile actuale ca făcând parte din România”.
A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta prin acțiune militară directă în cursul sau ca urmare a primului război mondial.
Cel mai cunoscut episod al ocupației române rămâne celebra opincă românească atârnată deasupra Parlamentului Ungariei de către un soldat român, în semn de răzbunare simbolică pentru ocuparea Bucureștiului în 1916 de către Puterile Centrale.
Însă mai mult decât orice, opinca românească de pe Parlamentul Ungariei, atârnată în 1919, simbolizează victoria României Regale în războiul pentru întregire națională și eliberarea Transilvaniei.
Comments are closed.