O ofertă surprinzătoare după 1918
În istoria modernă a României, unul dintre cele mai puțin cunoscute, dar extrem de intrigante episoade a fost propunerea făcută Regelui Ferdinand de a prelua tronul Ungariei după Unirea din 1918. Această inițiativă, menționată în câteva surse memorialistice, inclusiv în memoriile lui Mihail Sturdza, ridică întrebări fascinante despre evoluția geopolitică a regiunii după Primul Război Mondial.
Într-un context de instabilitate și prăbușire a marilor imperii europene, Ungaria, aflată într-o criză profundă, a căutat soluții radicale pentru a-și asigura supraviețuirea. Printre acestea, o alianță cu România, condusă de Regele Ferdinand, părea o opțiune viabilă pentru aristocrația maghiară.
Contextul istoric: Prăbușirea Austro-Ungariei și criza maghiară
La sfârșitul Primului Război Mondial, Austro-Ungaria s-a destrămat, lăsând Ungaria într-o situație critică. Teritoriile sale istorice au fost împărțite între noile state naționale emergente, iar armata română a ocupat Transilvania și a avansat adânc în teritoriul maghiar, inclusiv la Budapesta, în 1919, pentru a înfrânge regimul bolșevic al lui Béla Kun.
Nobilimea maghiară, confruntată cu o potențială prăbușire a sistemului lor tradițional de putere, a căutat o soluție de compromis: o alianță cu România și o restaurare a stabilității sub conducerea unui rege legitim.
Cine a propus această alianță?
Potrivit relatărilor istorice, inițiativa a venit din partea unor aristocrați maghiari de rang înalt, precum conții István Bethlen și Pál Teleki. Aceștia considerau că o unire sub un monarh comun ar fi asigurat o stabilitate regională și ar fi prevenit colapsul total al Ungariei.
Mai mult, Contele Mihály Bánffy, un susținător al ideii, era convins că doar o alianță cu România putea salva Ungaria de la o catastrofă politică și economică.
Regele Ferdinand și Regina Maria: Oportunitate sau capcană?
Se pare că Regele Ferdinand și Regina Maria au privit această propunere cu o oarecare deschidere. Pentru Ferdinand, aceasta ar fi reprezentat o consolidare a poziției României în regiune, iar pentru Regina Maria, cu rădăcini britanice și o influență considerabilă asupra deciziilor regelui, ar fi fost o ocazie de a întări prestigiul Casei Regale a României.
Totuși, în ciuda interesului inițial, decizia finală nu a aparținut exclusiv Casei Regale.
Ionel Brătianu: Opoziția categorică a liderului liberal
Ionel Brătianu, prim-ministrul României la acea vreme, a fost principalul opozant al acestei inițiative. Din perspectiva lui, o unire a coroanelor română și maghiară ar fi fost o amenințare la adresa identității naționale românești și ar fi complicat situația diplomatică a țării.
Printre argumentele sale împotriva propunerii s-au numărat:
- Pericolul naționalismului maghiar, care ar fi putut încerca să recâștige Transilvania prin influența politică.
- Reacția marilor puteri, în special Franța și Marea Britanie, care ar fi privit cu suspiciune o alianță româno-maghiară.
- Dificultățile administrative și politice ale conducerii unui stat cu două identități naționale distincte.
Cum ar fi putut arăta o uniune româno-maghiară?
Dacă Regele Ferdinand ar fi acceptat propunerea, această alianță ar fi putut lua mai multe forme:
- O uniune personală între România și Ungaria, similară cu modelul Austro-Ungariei, dar sub conducerea unui monarh român.
- O monarhie duală, în care Ungaria ar fi păstrat un guvern autonom, dar ar fi recunoscut autoritatea Regelui Ferdinand.
- Un condominium asupra Transilvaniei, administrat în comun de ambele state, ceea ce ar fi fost extrem de controversat pentru români.
Oricare dintre aceste variante ar fi schimbat fundamental istoria Europei Centrale și de Est.
Istoricii și controversa asupra veridicității propunerii
De-a lungul timpului, istoricii au dezbătut validitatea acestei oferte. Unii, precum Răzvan Pârâianu, consideră că este plauzibil ca unii nobili maghiari să fi explorat această posibilitate în mod neoficial.
Alții, precum Cristian Vasile, subliniază că nu există mențiuni clare despre această ofertă în biografiile Regelui Ferdinand, în jurnalele contemporanilor săi importanți, precum Raymund Netzhammer sau Alexandru Marghiloman.
Pe de altă parte, Mihail Sturdza, unul dintre puținii care menționează acest episod în “România și sfârșitul Europei”, oferă o perspectivă interesantă: aceasta ar fi fost o încercare disperată a elitei maghiare de a evita o prăbușire totală.
De ce a fost refuzată propunerea?
În cele din urmă, această ofertă nu a fost acceptată din mai multe motive:
- Opoziția clară a liderilor politici români, în special a lui Ionel Brătianu.
- Imposibilitatea unei coabitări pașnice între cele două națiuni, având în vedere resentimentele istorice.
- Presiunile internaționale, care nu ar fi privit favorabil o alianță româno-maghiară într-un moment de reconfigurare a granițelor europene.
Un moment de cotitură în istoria Europei Centrale
Propunerea făcută Regelui Ferdinand de a deveni și rege al Ungariei rămâne unul dintre cele mai interesante „ce-ar fi fost dacă” din istoria României.
Dacă ar fi fost acceptată, Europa Centrală și de Est ar fi arătat cu totul altfel. O alianță între România și Ungaria ar fi putut modifica echilibrul geopolitic, influențând inclusiv modul în care s-au desfășurat evenimentele din perioada interbelică și al Doilea Război Mondial.
Totuși, realitatea istorică a demonstrat că resentimentele naționale și complexitatea relațiilor internaționale au împiedicat o astfel de uniune, lăsând această propunere ca pe un episod enigmatic al istoriei românești.
Comentariile sunt închise.