Pe 31 octombrie 1958, unul dintre cei mai valoroși istorici și teologi români, academicianul Zenovie Pâclişanu, și-a găsit sfârșitul tragic în închisoarea Jilava, după ani de persecuție brutală din partea regimului comunist. Deși puțin cunoscut în rândul publicului larg, Pâclişanu reprezintă un reper important pentru istoria culturală și religioasă a României. Aducerea în atenție a operei sale și a sacrificiului făcut este o reparație simbolică, necesară pentru păstrarea memoriei și valorilor sale în conștiința națională.
Născut în 20 martie 1886 în satul Straja, aproape de Alba Iulia, Zenovie Pâclişanu a dovedit încă din tinerețe o sete de cunoaștere și o dedicare față de istorie și religie. După finalizarea studiilor la Blaj, în 1912 pleacă la Viena unde își definitivează doctoratul la Institutul Catolic Augustaneum. La revenirea în țară, a devenit profesor și director al Bibliotecii Centrale din Blaj. Pe parcursul carierei sale, Pâclişanu a avut un rol activ în promovarea patrimoniului cultural românesc, fiind implicat în păstrarea manuscriselor istorice și salvarea acestora în contextul Primului Război Mondial.
Pâclişanu a fost secretar al Comitetului Executiv al Consiliului Național Român care a pregătit Marea Unire din 1918, iar la doar 33 de ani a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Între anii 1922-1948, a ocupat funcții de conducere în Ministerul Instrucțiunii și Cultelor, contribuind și la îmbunătățirea relațiilor diplomatice dintre Vatican și România. Pius al XI-lea, impresionat de dedicarea sa, l-a numit prelat papal.
Contribuția remarcabilă la istoria bisericii
Zenovie Pâclişanu a lăsat o moștenire academică vastă prin lucrările sale dedicate istoriei bisericii. Printre cele mai notabile scrieri ale sale se numără „Istoria creștinismului antic” și „Istoria Bisericii Române Unite”, o lucrare monumentală, dar neterminată, ce s-a oprit în manuscris în 1949 din cauza contextului politic dificil. Studiile sale includ documentarea vastă asupra evoluției bisericii, contribuind la înțelegerea importanței patrimoniului religios românesc.
Martirizat pentru credință și valori naționale
După instaurarea regimului comunist, Pâclişanu a fost urmărit de Securitate pentru activitatea sa religioasă și intelectuală. Prima detenție a avut loc între 1949 și 1955, când a fost torturat în închisoarea de la Jilava, fiind acuzat de activitate religioasă clandestină. Episodul salvării manuscriselor sale, trimise la Roma cu ajutorul soției sale, Hortensia, a fost un gest eroic de conservare a patrimoniului. În 1956, Pâclişanu este din nou arestat și torturat, iar în 1958 își pierde viața în urma abuzurilor suferite.
Zenovie Pâclişanu a fost mai mult decât un simplu istoric și diplomat; a fost un apărător al patrimoniului cultural și religios, un om al credinței și al principiilor, un adevărat martir. Rememorarea vieții sale este un gest de recunoștință față de o personalitate a cărei contribuție la cultura și identitatea românească nu poate fi uitată.
Comments are closed.