Cecilia Cuțescu-Storck a fost o personalitate marcantă a artei românești și europene, cunoscută pentru faptul că a devenit prima femeie profesor de artă din Europa, realizare deosebită într-o epocă dominată de bărbați. Născută în comuna Câineni, lângă Râmnicu Vâlcea, a fost adoptată de bunicii materni, de la care a preluat numele de familie Cuțescu. Talentul său artistic a fost remarcat încă de la o vârstă fragedă, fiind recomandată de pictorul polonez Tadeusz Ajdukiewicz să studieze în străinătate. Astfel, în 1897, Cecilia pleacă la München, unde își continuă educația la Damenakademie, sub îndrumarea profesorilor Fehr și Schmidt. Ulterior, se mută la Paris, unde își aprofundează cunoștințele la Académie Julian, avându-i ca mentori pe Jean-Paul Laurens și Benjamin Constant, iar la École de Beaux-Arts, studiază cu profesorul Humbert.
Pe parcursul șederii în Franța, Cecilia s-a căsătorit cu violonistul francez Romulus Kunzer, alături de care a avut un fiu, Romeo. Chiar dacă a rămas în Franța până în 1906, artista a păstrat legătura cu artiștii români și a participat la diverse expoziții organizate în România. De asemenea, a expus în prestigioasele Salon d’Automne și Champ de Mars din Paris, iar în 1905 și-a deschis prima expoziție personală la Galeria Hesséle.
Revenită definitiv în România în 1906, Cecilia Cuțescu-Storck s-a stabilit la București, unde și-a continuat activitatea artistică și s-a căsătorit, în 1909, cu sculptorul Frederic Storck. Împreună au avut două fiice, Gabriela și Cecilia (Lita), care au continuat tradiția artistică a familiei. În România, artista a fost extrem de activă, participând la numeroase expoziții atât în țară, cât și în străinătate. A fost onorată cu numeroase premii și distincții, printre care Medalia de aur la Expoziția Internațională de la Barcelona și titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare din Franța, în 1929.
Cecilia Cuțescu-Storck a fost una dintre fondatoarele Asociației Femeilor Pictore și Sculptore, alături de Olga Greceanu și Nina Arbore. Rolul său în dezvoltarea artelor frumoase din România a fost consolidat prin alegerea sa ca președintă a Sindicatului Artelor Frumoase în 1937, poziție din care a obținut numeroase drepturi și beneficii pentru artiști, inclusiv pensii, drepturi de autor și reduceri de impozite.
Cea mai importantă realizare a Ceciliei Cuțescu-Storck a fost, fără îndoială, acceptarea sa ca profesor la Catedra de Arte Decorative de la Școala de Belle-Arte din București, începând cu anul 1916. Aceasta a marcat un moment istoric, deoarece a fost prima femeie din Europa care a reușit să predea într-o academie superioară de artă. Evenimentul a fost sărbătorit cu fast la Paris, unde au participat personalități de seamă precum Constantin Brâncuși și Fernand Léger.
Preocuparea Ceciliei Cuțescu-Storck pentru pictura murală s-a manifestat și în decorarea propriei case, construită în colaborare cu arhitectul Alexandru Clavel. Între 1913 și 1917, artista a realizat numeroase picturi murale în interiorul casei, astăzi Muzeul de Artă „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck”, parte a Muzeului Municipiului București. Casa este decorată cu compoziții de inspirație simbolistă, cum ar fi Dragostea pământească și dragostea spirituală, inspirată de cartea scriitoarei Ellen Kay.
Pe lângă decorarea casei sale, Cecilia a realizat și alte lucrări murale importante, cum ar fi tripticul Agricultura, industria și comerțul pentru Banca Marmorosch Blank și Istoria comerțului românesc pentru Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București. Ultima sa lucrare murală, realizată la Balcic, a fost însă pierdută pentru posteritate.
Cecilia Cuțescu-Storck a fost și o scriitoare talentată, publicând în 1943 o autobiografie intitulată Fresca unei vieți, care a fost completată și revizuită în 1966 sub titlul O viață dedicată artei. Artista a rămas activă până la sfârșitul vieții, continuând să contribuie la dezvoltarea artei românești până la moartea sa, în 1969.
Cecilia Cuțescu-Storck a fost o pionieră a artei monumentale și a viziunii decorative în pictura realistă, contribuind semnificativ la dezvoltarea plasticii românești și influențând generații de artiști. Cu o carieră care s-a întins pe parcursul a șase decenii, Cecilia Cuțescu-Storck a lăsat o moștenire artistică de neprețuit, reflectată atât în operele sale, cât și în cuvintele sale: „Voi rămâne până la sfârșit o ființă care năzuie spre culmi, spre construirea edificiului sublim al efortului omenesc în mijlocul acestui minunat univers.”
Comments are closed.