Bătălia de la Călugăreni, desfășurată pe 13/23 august 1595, este considerată una dintre cele mai mărețe confruntări pe care voievodul Mihai Viteazul le-a purtat împotriva turcilor. Această bătălie se înscrie în contextul mai larg al încercărilor principatelor românești de a se elibera de sub dominația Imperiului Otoman, acțiuni inițiate de Mihai Viteazul în Țara Românească și de domnul Moldovei, Aron Vodă, în Moldova. Cele două principate, împreună cu Transilvania, au format o alianță anti-otomană, ceea ce a provocat reacția puternică a Porții Otomane.
Începând cu aprilie 1595, marele vizir Ferhad Pașa a pornit o campanie împotriva Țării Românești și Moldovei, ca răspuns la acțiunile celor două principate. În acest context, Mihai Viteazul a desfășurat o serie de atacuri devastatoare asupra unor cetăți și orașe controlate de otomani, printre care Giurgiu, Brăila, Hârșova, și Târgul de Floci, ceea ce a cauzat distrugeri masive. Aceste acțiuni au fost menite să împiedice consolidarea controlului otoman și să slăbească forțele inamice.
Decizia lui Mihai de a alege Călugăreni, un sat situat pe malul râului Neajlov în județul Giurgiu, ca loc de desfășurare a bătăliei, a fost una strategică. Terenul mlăștinos din zonă oferea un avantaj defensiv important, permițându-i să blocheze flancurile armatei otomane și să limiteze mișcările inamicului. Oastea lui Mihai, compusă din 10.000 până la 16.000 de oșteni și 12 tunuri, includea, pe lângă steagurile boierilor și câteva unități țărănești, și un detașament de mercenari cazaci, precum și 4.000 de maghiari și secui sub comanda lui Albert Király. Aceste trupe transilvănene fuseseră trimise de principele Sigismund Báthory în baza tratatului de la Alba Iulia din 20 mai 1595, prin care Mihai Viteazul acceptase suzeranitatea lui Báthory în schimbul ajutorului împotriva otomanilor.
Pe 22 august 1595, cele două armate se aflau la o distanță mică una de alta. Forțele otomane, conduse de marele vizir Koca Sinan Pașa, numărau între 50.000 și 60.000 de soldați, un număr semnificativ mai mare decât cel al oștirii lui Mihai. Cu toate acestea, voievodul român a lansat un atac surpriză în zorii zilei de 13 august, lovind puternic tabăra otomană și provocând confuzie în rândurile inamice.
În jurul orei 11 dimineața, otomanii, conduși de ienicerii lui Hasan Pașa, au lansat un contraatac puternic, forțându-i pe oștenii lui Mihai să se retragă. În această fază a bătăliei, trupele otomane au reușit să captureze unsprezece tunuri creștine și să traverseze râul Neajlov. Însă Mihai și-a regrupat forțele în apropierea rezervei conduse de Albert Király și a reușit să respingă efectivele lui Mehmed Pașa și Hasan Pașa, provocându-le pierderi considerabile. Contraatacul lui Mihai a fost decisiv: otomanii s-au retras în dezordine, mulți dintre ei căzând în mlaștini și înecându-se. În urma luptei, trupele lui Mihai au recuperat tunurile pierdute și au capturat steaguri turcești, inclusiv unul verde, considerat steagul profetului Mahomed.
Pierderile otomane au fost semnificative. Trei conducători otomani, Haydar Pașa, Mustafa Pașa și Hüseyn Bey, și-au pierdut viața pe câmpul de luptă, în timp ce Satırcı Mehmed Pașa, grav rănit, a reușit să scape cu greu.
Deși bătălia de la Călugăreni nu a însemnat o victorie decisivă pentru Mihai Viteazul, ea a demonstrat capacitatea militară și curajul voievodului român în fața unei forțe mult superioare. Această confruntare a rămas în istorie ca una dintre cele mai glorioase pagini ale luptei românilor împotriva expansiunii otomane, evidențiind importanța strategică și determinarea lui Mihai Viteazul de a apăra libertatea Țării Românești.
Comments are closed.