Secularizarea averilor mănăstirești a fost una dintre reformele esențiale ale domniei lui Alexandru Ioan Cuza, adoptată în 1863. Această măsură a vizat trecerea în proprietatea statului a moșiilor deținute de mănăstirile închinate, care controlau aproximativ un sfert din suprafața arabilă a țării. Legea a răspuns cerințelor revoluționare de la 1848 și a fost implementată în ciuda opoziției externe, contribuind la redistribuirea pământurilor către țărani prin reforma agrară din 1864 și la modernizarea statului român.
