Press "Enter" to skip to content

Artă şi istorie: Muzeul Theodor Aman din Bucureşti

Theodor Aman (n. 20 martie 1831, Câmpulung-Muscel — d. 19 august 1891, București) a fost pictor și grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București. Theodor Aman reprezintă pentru istoria plasticii românești primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului. El a influențat prin activitatea sa și a grăbit în același timp, în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, deschiderea spre modernitate și dezvoltarea instituțională

Muzeul Theodor Aman este una dintre cele mai frumoase reşedinţe particulare din Bucureşti, construită în anul 1868 după proiectele proprietarului, pictorul Theodor Aman. De asemenea, este una dintre puţinele reşedinţe care nu au suferit modificări în decursul timpului, fiind prima casă-atelier de artist din România.

Casa lui Aman a fost primul imobil din Bucureşti care respecta normele arhitecturii neoclasice. Nişte scrisori ale fondatorului şcolii moderne de pictură din România stau mărturie că acesta voia să schimbe viziunea urbanistică asupra spaţiului. La realizarea imobilului l-a ajutat arhitectul neamţ Franz Schiller, stabilit în Capitală după ce s-a căsătorit cu o româncă.

Pentru decoraţiile de la exteriorul casei, Theodor Aman a lucrat împreună cu sculptorul Karl Storck. Casa are şase încăperi la parter, dintre care cea mai impunătoare este atelierul pictorului, cea mai mare cameră care se întinde şi pe întreaga înălţime a casei. La etaj, unde acum se află depozitele muzeului, se găseau dormitoarele soţilor Aman.

Muzeul Theodor Aman a fost deschis în anul 1908 şi este unul dintre cele mai vechi muzee memoriale din România. El păstrează atmosfera vieţii private din perioada Belle Epoque alături de cea mai mare parte a lucrărilor pictorului Theodor Aman.

Surse: muzeulbucurestiului.ro, mediafax.ro

 

HTML Image as link
Qries

Comments are closed.