O relație complicată între doi mari voievozi
Istoria medievală a României este marcată de figuri emblematice, iar printre cele mai proeminente se numără Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș. Ambii domnitori sunt recunoscuți pentru lupta lor neobosită împotriva Imperiului Otoman, dar relația dintre ei a fost una tensionată, oscilând între alianță și conflict deschis. Un document recent descoperit la Vatican aruncă o lumină nouă asupra motivelor care au stat la baza urii dintre cei doi.
Cine au fost Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș?
Ștefan cel Mare a domnit peste Moldova între 1457 și 1504, consolidând un stat puternic și rezistând expansiunii otomane. Era un strateg desăvârșit, un diplomat abil și un protector fervent al ortodoxiei.
Vlad Țepeș a fost domnitorul Țării Românești în trei perioade (1448, 1456-1462 și 1476). Faima sa s-a răspândit în întreaga Europă datorită metodelor sale brutale de pedepsire, în special tragerea în țeapă a dușmanilor.
Legătura de rudenie dintre Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș
Ceea ce puțini cunosc este faptul că cei doi erau veri. Vlad Țepeș era fiul lui Vlad Dracul și al unei fiice din familia Mușatinilor, ceea ce îl făcea rudă directă cu Ștefan cel Mare. Cu toate acestea, legăturile de sânge nu au fost suficiente pentru a-i ține de aceeași parte a baricadei.
Rivalitatea în contextul istoric
În secolul XV, Țările Române erau presate de două mari puteri: Imperiul Otoman și Regatul Ungar. Fiecare domnitor trebuia să-și asigure tronul prin alianțe strategice. Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare au avut, în mod repetat, interese divergente, ceea ce i-a împins spre conflicte directe.
Ajutor reciproc și primele semne ale rupturii
Relațiile dintre cei doi au început sub auspicii favorabile. În 1457, Vlad Țepeș l-a ajutat pe Ștefan cel Mare să urce pe tronul Moldovei, îndepărtându-l pe rivalul său, Petru Aron. Însă, doar câțiva ani mai târziu, relațiile s-au deteriorat.
În 1462, Vlad Țepeș s-a confruntat cu o uriașă invazie otomană condusă de sultanul Mehmed al II-lea. În celebra Bătălie de la Târgoviște, Vlad a folosit o tactică ingenioasă, atacând tabăra otomană noaptea și provocând panică. Însă, în loc să-l sprijine pe vărul său, Ștefan cel Mare s-a aliat cu otomanii, având promisiunea că va primi controlul asupra Cetății Chiliei.
Atacul asupra Chiliei – începutul unui conflict direct
Cetatea Chilia era un punct strategic crucial, iar Vlad Țepeș considera că aceasta îi aparține Țării Românești. Ștefan cel Mare, însă, avea propria agendă. În iunie 1462, el a atacat cetatea cu sprijinul turcilor, ceea ce a fost văzut de Vlad Țepeș ca un act de trădare.
Atacurile reciproce și devastarea orașelor
Conflictul a escaladat rapid. În 1462, după ce Vlad Țepeș a fost capturat de Matei Corvin, Ștefan cel Mare a profitat de slăbiciunea sa și a incendiat orașele Târgul de Floci și Brăila, aflate sub controlul Țării Românești.
În reprezaliile sale, Vlad Țepeș a trimis trupe pentru a împiedica avansul moldovenilor. Un cronicar turc din secolul XVI, Sa’adeddin Mehmed, menționează că Vlad și Ștefan se aflau „în dușmănie veche”.
Documentul de la Vatican și rolul Papei Pius al II-lea
Un manuscris păstrat la Vatican și recent scos la lumină de istoricul Vasile Lupașc conține informații detaliate despre relația tensionată dintre cei doi voievozi. Acest document a fost scris de episcopul Niccolo de Modrussa, un trimis special al Papei Pius al II-lea, care avea misiunea de a investiga acțiunile lui Vlad Țepeș.
Manuscrisul arată că oștenii români aveau o părere foarte bună despre Vlad Țepeș, dar papa îl considera un lider ortodox fanatic, acuzat de numeroase crime. Totodată, se menționează că Ștefan cel Mare a profitat de slăbiciunea lui Vlad și i-a atacat cetățile, ceea ce demonstrează că între cei doi exista o rivalitate acerbă.
Reconcilierea dintre Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare
În ciuda conflictelor, relațiile dintre cei doi s-au îmbunătățit în 1475, când Ștefan cel Mare a intervenit pe lângă regele Matei Corvin pentru a obține eliberarea lui Vlad Țepeș din închisoarea de la Buda. Acest gest a fost determinat de creșterea amenințării otomane, iar Ștefan avea nevoie de un aliat puternic în Țara Românească.
În 1476, Vlad Țepeș și-a recâștigat tronul cu sprijinul moldovenilor, dar domnia sa a fost de scurtă durată. A fost asasinat la scurt timp după revenirea sa la putere, iar circumstanțele exacte ale morții sale rămân un mister.
Deși au avut o relație marcată de conflicte, atât Ștefan cel Mare, cât și Vlad Țepeș rămân simboluri ale rezistenței românești împotriva otomanilor.
În mod ironic, astăzi, cei doi domnitori sunt considerați eroi naționali ai României, iar rivalitatea lor este văzută mai degrabă ca o expresie a complexității vremurilor medievale, decât ca o simplă ură personală.
Comentariile sunt închise.