Pe-un picior de deal,
Pe-o gură de Rai,
Stătea România,
Cu fața spre Dubai.
Oierii în costum de firmă
La cârma țării, politicienii, se ghidau după propriul interes și ciolan. Nu mai contează că turma-i flămândă, că stâna e prădată de hoți, sau că lupii păzesc oile. În Parlament, ei se ceartă pe fân, dar doar pentru poză. În spate, la bufet, împart brânza în tăcere.
„Proiecte de viitor”
Se laudă că sapă la viitorul țării. Dar țara nu-i un ogor, ci un sac fără fund. Azi, drumuri spre nicăieri; mâine, autostrăzi invizibile. Dar ei continuă să vorbească în lozinci și fraze bombastice, ca niște vrăjitori cu baghete din plastic:
- „Vom face reforme!” (în sensul de a reforma buzunarele proprii).
- „Digitalizare!” (cu dosare păstrate în beciuri).
- „Investiții în educație!” (pentru diplome cumpărate).
România modernă, în viziunea lor, e un sat fără câini, dar cu multe bordeie. Numai că bordeiele au fost deja vândute străinilor.
Primarul din Balcani și eternul “merge și așa”
La fiecare patru ani, primarii devin Moș Crăciun. Iau câte o lopată, aruncă trei pietre pe drum și promit că „se rezolvă după alegeri”. În restul timpului, fac ce știu mai bine: festivaluri de cârnați, pâine cu sare și inaugurări de toalete publice.
Pe marginea șanțului, bătrânii satului discută:
– Băi, Gheorghe, când face autostrada aia?
– După alegerile de anul trecut, mă Ioane.
Justiția: balanță sau șpagometru?
Acolo unde dreptatea ar trebui să fie o balerină grațioasă, justiția e un dansator neîndemânatic, orbit de sclipiciul plicurilor. Mai întâi acuză, apoi uită. Sentințele se dau pe principiu de tombolă: „Norocosul lunii este… un pește mic! Cei mari? Poate luna viitoare.”
Între timp, poporul își înscenează propria justiție, pe Facebook. Comentarii cu „trădători de neam” și meme-uri cu lupte între găini – acesta este adevăratul tribunal al țării.
Electoratul: spectator și regizor
Poporul, mereu nemulțumit, dar mereu absent. În ziua alegerilor, își schimbă părerile ca pe ciorapi: – Nu votez, că toți sunt la fel!
Apoi, după vot:
– Vai, dar cum de-au câștigat ăștia iar?
În satele uitate de lume, bătrânii votează pentru un kilogram de făină și o găleată albastră. În orașe, tinerii votează cu gândul la aeroport: „Poate ultima dată, că de data viitoare îmi iau bilet de avion.”
Războiul dintre hoți și fraieri
România politică e un teatru absurd, unde hoții scriu scenariul, iar poporul eplaudează, din obișnuință. Cine-i fraierul și cine-i deșteptul? Nimeni nu știe. Poate că suntem cu toții spectatori la propriul nostru faliment.
Până una alta, mai trece o tură de alegeri. Și, ca în vechea baladă, Miorița șoptește:
„Stăpâne, stăpâne,
Mă duc să-mi fac plicuri,
Că n-are cine!”
sursa foto: Pawel Kuczynski
Comments are closed.