Masacrul de la Moisei, petrecut pe 14 octombrie 1944, este unul dintre evenimentele tragice din istoria României, legat de perioada tulbure a retragerii trupelor maghiare din Transilvania de Nord, după ce România a trecut de partea Aliaților în cel de-Al Doilea Război Mondial. Acest masacru a avut loc într-un context istoric complicat, fiind o consecință a politicii opresive și a violențelor exercitate asupra populației românești și evreiești din Transilvania, în urma Dictatului de la Viena din 1940.
După Dictatul de la Viena, în 30 august 1940, nord-vestul Transilvaniei a intrat sub administrație maghiară, iar județul Maramureș a fost și el alipit Ungariei. Comuna Moisei, situată în partea de sud-est a județului, la jumătatea distanței dintre Borșa și Vișeu de Sus, a fost una dintre primele localități românești care a intrat sub stăpânire ungară la data de 7 septembrie 1940. Până la eliberarea Transilvaniei în toamna anului 1944, această regiune a cunoscut numeroase acte de persecuție etnică și represalii împotriva românilor și evreilor.
Contextul masacrului de la Moisei este legat de înaintarea trupelor sovietice și românești în Transilvania de Nord, după 23 august 1944, când România a trecut de partea Aliaților. Pe măsură ce trupele maghiare și germane se retrăgeau, au avut loc diverse acte de violență, printre care și masacrul de la Moisei. La începutul lunii octombrie 1944, frontul s-a mutat în interiorul Ardealului, iar primele teritorii au fost eliberate. În acest context de haos și repliere, trupele maghiare au comis o serie de crime împotriva populației locale, printre care și uciderea a 29 de români și 3 evrei în comuna Moisei.
În ziua fatidică de 14 octombrie 1944, unități militare maghiare în retragere pe Valea Izei au adus 31 de prizonieri, majoritatea români, în două case de lemn de la periferia comunei Moisei. Victimele, în mare parte țărani ardeleni, proveneau din județele Mureș, Cluj și Maramureș. Ei fuseseră acuzați de trădare și patriotism românesc și erau deținuți în lagărele de muncă din Vișeu de Sus. În contextul avansării trupelor aliate, mulți dintre acești prizonieri au încercat să evadeze și să se întoarcă la casele lor, însă au fost prinși de jandarmii maghiari și aduși la Moisei.
Prizonierii au fost închiși în două case de lemn, una dintre ele aparținând unui evreu deportat în lagărele de exterminare naziste. În ziua de sâmbătă, 14 octombrie 1944, militarii unguri au deschis focul asupra prizonierilor. 12 dintre aceștia au fost împușcați în prima casă, soldații trăgând prin geamuri și uși. Ceilalți prizonieri au fost executați ulterior, iar trupurile lor au rămas la fața locului, satul fiind evacuat complet înainte de comiterea masacrului.
După masacru, trupele maghiare au incendiat satul, distrugând aproximativ 300 de case. Cadavrele victimelor au fost lăsate neîngropate timp de două săptămâni, intrând în putrefacție, până când localnicii evacuați s-au întors și au putut să le îngroape. În semn de omagiu, la locul gropii comune a fost ridicată inițial o troiță din lemn, care mai târziu a fost înlocuită cu un obelisc din piatră.
Masacrul de la Moisei rămâne un simbol al suferințelor îndurate de români și evrei în acea perioadă, iar în memoria victimelor au fost ridicate mai multe monumente. În anul 1983, cele două case de lemn în care s-au comis crimele au fost transformate în case memoriale, deschise publicului, pentru a păstra vie amintirea acestor evenimente tragice. Totodată, în apropierea locului masacrului, a fost ridicat un ansamblu memorial, realizat de sculptorul maramureșean Gheza Vida. Monumentul cuprinde 12 figuri din piatră, dintre care două chipuri umane și 10 măști tradiționale maramureșene, simbolizând tragismul și suferința celor uciși.
Acest moment istoric marchează un episod tragic în contextul războiului și al tensiunilor interetnice din Transilvania ocupată, fiind o amintire dureroasă a unui trecut marcat de violență și suferință.
Comments are closed.