Sarmizegetusa Regia, capitala antică a Daciei, este recunoscută pentru vestigiile sale dacice impresionante, printre care Marele Sanctuar Circular se distinge ca unul dintre cele mai misterioase și discutate monumente. De-a lungul timpului, interpretările privind funcția și semnificația acestui edificiu au variat considerabil, reflectând complexitatea culturii dacice.
Unele teorii sugerează că sanctuarul a servit ca un loc de cult dedicat divinităților solare, o ipoteză întărită de orientarea și structura sa, care pare să urmărească anumite fenomene astrale.
Această teorie a fost popularizată de academicieni precum Constantin și Hadrian Daicoviciu, care au argumentat că sanctuarul ar putea avea funcții astronimice precise, servind drept calendar pentru a marca trecerea timpului și a observa ciclurile solare și lunare. Structura sanctuarului, cu cele trei cercuri concentrice și o construcție centrală în forma unei potcoave, ar putea indica o astfel de utilizare.
Alte interpretări propun că Marele Sanctuar Circular ar fi putut servi ca un spațiu pentru activități comunitare, atelier, sau chiar o arenă pentru întâlniri sau spectacole, sugerând o funcție socială sau economică în plus față de cea religioasă.
„Încă de la descoperirea sa în 1959 erau semnalate degradări semnificative, aproape jumătate din «discul de andezit» fiind distrus. Situaţia nu s-a îmbunătăţit după lucrările de restaurare din 1979-1981, reparaţiile cu mortar de ciment contribuind la continuarea degradării. Sunt vizibile numeroase fisuri şi fracturi adânci ale pietrei. Piesa de scurgere, în formă de lighean, extrasă din poziţia originară, se află depozitată lângă altar”, se arată în expertiza tehnică a sitului arheologic. Lichenii şi ierburile au crescut printre crăpăturile sale, iar uneori au fost găsite chiar şi vipere printre fragmentele de piatră spartă.
În anii ´80, autorităţile au vrut să extragă discul de andezit din Sarmizegetusa Regia, pentru a-l expune la muzeul din Deva, iar în locul lui să fie adusă o replică de dimensiuni similare. Arheologii s-au opus şi, oricum, nu existau resurse pentru o asemenea acţiune. De asemenea, colectivul ştiinţific a propus atunci acoperirea sa pentru a putea fi protejat de intemperii, dar iniţiativa a fost abandonată.
„Propunerile din discuţiile preliminare sugerau o acoperire completă cu o construcţie vitrată, adosată zidului de sprijini al terasei a X-a sau independentă, ori o acoperire şi pereţi demontabili, pentru sezonul de vizitare. Această soluţie este de nedorit, orice protecţia adăugată ducând la alterarea monumentului. S-a propus şi înlocuirea originalului cu o replică realizată, ca şi acesta, din andezit. Se dorea ca replica să aibă forma completă pe care originalul nu o mai are, prin distrugerea părţii dinspre canal. În această situaţie, ar fi urmat ca monumentul să fie mutat, pentru protecţie, şi expus la Muzeul din Deva. Această opinie a întâmpinat, pe loc, opoziţia hotărâtă, ca acest vestigiu, ca şi alte elemente ce trebuie conservate prin scoatere din sit, să părăsească complezul arheologic”, arăta arhitectul Cristian Călinescu, în Revista Monumentelor Istorice (1982).
După 1990, Soarele de Andezit a devenit un magnet pentru turişti şi amatorii de meditaţii şi ritualuri. Unii au fost încredinţaţi că ape el făceau sacrificii pentru a-şi cinsti zeii. Ceilalţi au fost atraşi de „magnetismul” acestuia, considerându-l un centru energetic sau o poartă spre universuri paralele.
Până în 2013, când a fost instituită paza în Sarmizegetusa Regia, monumentul a fost incendiat, călcat în picioare, scrijelit, vandalizat şi chiar a fost locul pe care unii dintre oaspeţii nocturni ai cetăţii făceau sex. În ultimii ani, după ce a fost instiuită paza, un program şi un regulament de vizitare, oaspeţii Sarmizegetusei Regia nu au mai avut voie să urce cu picioarele pe monumente.
Comments are closed.