Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873, Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj – 5 februarie 1953, Sighet) s-a distins ca jurist și ca unul dintre cei mai influenți politicieni din istoria României, devenind membru de onoare al Academiei Române din 7 iunie 1919. Cu o carieră politică extinsă pe durata a 56 de ani, Maniu a fost unul dintre marii oameni de stat ai țării, luptând neîncetat împotriva tendințelor autoritare și apărând democrația cu fervoare.
Primii pași în viața publică i-a făcut în timpul studenției, inițial ca membru, apoi ca președinte al societății academice Petru Maior. În 1906, a obținut primul mandat de deputat în Vințul de Jos, comitatul Alba. Maniu a avut un rol crucial în evenimentele care au dus la Marea Unire din 1918, participând ca delegat la Adunarea de la Alba Iulia și fiind ales președinte al Consiliului Dirigent, guvernul de tranziție al Transilvaniei până la 4 aprilie 1920.
În discursul său de la Adunarea Națională de la Alba Iulia, Maniu a declarat: „Noi, onorată Adunare Națională, privim înfăptuirea unității noastre naționale un trimf al libertății omenești. Noi nu voim să devenim din oprimați oprimatori, din asupriți asupritori. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor și a tuturor cetățenilor. Noi propunem decretarea unirei cu Regatul României a întregei Transilvanii, a întregului Banat și a întregului teritoriu locuit de Români al Ungariei. Pe aceste teritorii locuiesc însă și alte neamuri, cu alte însușiri și alte tradiții. Noi nu voim să răpim individualitatea etnică, nici ființa națională a acestor neamuri. Noi nu vroim să răpim limba nimănui, ci vrem ca fiecare om să aleagă liber limba și credința în care vrea să trăiască atât în viața lui particulară, cât și în legătură cu viața de stat. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe cari le-am vărsat noi atâtea veacuri și nu voim să sugem puterea nimănui, așa cum a fost suptă a noastră veacuri de-a rândul.”
După fuziunea Partidului Național Român cu Partidul Țărănesc în 10 octombrie 1926, a devenit președinte al PNȚ și, doi ani mai târziu, în 8 noiembrie 1928, președinte al Consiliului de Miniștri. În alegerile din decembrie 1928, PNȚ a obținut 77,7% din totalul voturilor. Guvernarea național-țărănistă a fost puternic afectată de marea criză economică și, după 1930, de politica distructivă a regelui Carol al II-lea.
Între 1938-1944, Iuliu Maniu s-a opus ferm regimurilor totalitare succesive la conducerea țării: autoritarismul carlist, dezastruos eșuat în 1940, legionarismul și dictatura militară a lui Antonescu. Chiar dacă a refuzat să colaboreze cu puterea, Maniu a fost vocal și s-a opus prin proteste ferm în momentele critice care au dus la pierderea frontierelor și la războiul împotriva Uniunii Sovietice.
A avut un rol important în pregătirea și în actul de la 23 august 1944, devenind inițial ministru fără portofoliu în primul guvern Sănătescu. Mai târziu, ocupația sovietică și preluarea puterii de către comuniști pe 6 martie 1945 au vizat eliminarea lui Iuliu Maniu și a PNȚ, considerați principalii obstacole în calea comunizării României. În iulie 1947, partidul a fost interzis, iar Maniu, Mihalache și alți lideri au fost arestați, judecați și condamnați.
„Nicio jertfă nu e prea mare când este pentru neam şi adevăr”
Iuliu Maniu
Moartea lui Iuliu Maniu, de fapt un asasinat, a fost rezultatul programului criminal al regimului comunist de exterminare a elitelor acestei ţări.
Una dintre cele mai sinistre închisori ale României, cea de la Sighetu Marmaţiei, a fost locul ales de autorităţile comuniste pentru a extermina elita României interbelice. Alături de oamenii politici care au făurit România Mare, acolo au fost închişi oameni de cultură, intelectuali de elită, episcopi greco-catolici şi romano-catolici, sau, pur şi simplu, oameni care înţelegând pericolul comunist, nu erau de acord cu bolşevismul.
Iuliu Maniu s-a stins pe un ger puternic, la 80 de ani, în data de 5 februarie 1953. Pe un pat de fier, acoperit cu nişte paie, într-o celulă întunecată şi cavernoasă, în care frigul din februarie devine mortal, fără hrană şi fără medicaţie, cu răni deschise şi lăsat în completă izolare, fără niciun fel de îngrijiri medicale de care orice suferind ar fi avut nevoie, şi-a găsit sfârşitul marele lider ţărănist, artizanul Marii Uniri şi prim-ministrul României.
Comments are closed.