În lumea științei, există povești neașteptate și controversate despre pionieri ale căror merite au fost neglijate sau trecute sub tăcere. Ștefania Mărăcineanu este o astfel de figură: o savantă româncă a cărei contribuție la domeniul radioactivității a fost umbrită de alții, în special de familia Curie.
Ștefania Mărăcineanu, născută la București în 1882, a avut o carieră marcantă în domeniul științelor. După ce a absolvit Facultatea de Științe Fizico-Chimice în 1910, a predat la Școala Centrală din București. Însă destinul său a luat o întorsătură decisivă în 1922, când a ajuns la Paris pentru a studia radioactivitatea sub îndrumarea lui Marie Curie, la Institutul Radiului. Acolo, a descoperit cum se produce radioactivitatea artificială, o realizare pe care și-a susținut-o în teza de doctorat la Sorbona, în prezența Mariei Curie.
Radioactivitatea artificială, un proces prin care nucleul unui atom instabil este transformat pentru a emite radiații, a fost o descoperire esențială în știința secolului 20. Deși Marie Curie a definit noțiunea de radioactivitate și a descoperit poloniul și radiul, Ștefania Mărăcineanu a fost cea care a demonstrat cum poate fi produsă această radioactivitate în mod artificial.
Contribuția sa remarcabilă la știință nu a rămas neobservată. Marie Curie însăși a declarat în anii ’20 că apreciază munca Ștefaniei Mărăcineanu. Cu toate acestea, în 1935, Premiul Nobel pentru descoperirea radioactivității artificiale a fost acordat soților Frederic și Irene Joliot-Curie, fiica lui Marie Curie. Acest lucru a avut loc în ciuda faptului că Mărăcineanu a făcut această descoperire cu peste un deceniu înainte.
Într-un interviu din 1935, Ștefania Mărăcineanu a exprimat frustrarea față de faptul că Irene Joliot-Curie s-a folosit observațiile sale fără a o menționa. Această afirmație a fost susținută de surse externe, precum lucrarea „A devotion to their science: Pioneer women of radioactivity”. Mai mult, chiar și Irene Joliot Curie a recunoscut, într-un ziar austriac, că descoperirea pentru care a primit premiul Nobel era cunoscută deja de 10 ani, datorită Ștefaniei Mărăcineanu.
Pe lângă cercetarea în domeniul radioactivității, Mărăcineanu a avut și alte realizări remarcabile. În 1931, cu ajutorul sărurilor radioactive, a provocat prima ploaie artificială din lume în Bărăgan, România. De asemenea, a stabilit legătura dintre cutremure și precipitații și a sugerat că radioactivitatea crește în zona epicentrului înainte de un cutremur.
Ștefania Mărăcineanu, în ciuda realizărilor sale, a fost în cele din urmă izolată de comunitatea științifică datorită unor ipoteze controversate. S-a întors în România, unde a continuat să lucreze și să cerceteze, dar, din păcate, s-a îmbolnăvit de cancer, cauzat de expunerea la radiații. A decedat în 1944, la vârsta de 62 de ani.
Moștenirea ei rămâne una semnificativă pentru știință și pentru România. Viața și cariera sa demonstrează cât de important este să recunoaștem contribuțiile tuturor cercetătorilor.
Comments are closed.