Press "Enter" to skip to content

4 martie 1882: S-a născut Nicolae Titulescu, unul din cei mai talentaţi şi mai inteligenţi diplomaţi ai Europei

CALENDAR ISTORIC: 4 MARTIE

1821: Revoluția de la 1821: Oastea lui Tudor Vladimirescu, supranumită Adunarea norodului, ocupă Slatina.

Revoluția de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a României. Revoluția a avut cauze naționale, economice și sociale și, deși a fost în cele din urmă înfrântă, a adus în atenția cancelariilor marilor puteri europene situația din Principatele Dunărene și a determinat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote.

1857: S-a născut Constantin Coandă general și politician român.

Constantin Coandă a fost un general român, fost profesor de matematici la Școala națională de poduri și șosele din București și, pentru o scurtă perioadă (24 octombrie – 29 noiembrie 1918), cel de-al 26-lea președinte al Consiliului de Miniștri și ministru de externe al României.

1868: S-a născut Vladimir Bodescu, politician român (d. 1941)

Vladimir Bodescu (n. 4 martie 1868, satul Durlești, Imperiul Rus – d. 28 noiembrie 1941, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară) a fost un avocat și om politic român, care a făcut parte din Sfatul Țării din Basarabia. A fost una din numeroasele victime ale comunismului sovietic.

1882: S-a născut Nicolae Titulescu, jurist, diplomat și om politic român (d. 1941)

Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova, România – d. 17 martie 1941, Cannes, Alpes-Maritimes, Franța) a fost diplomat, jurist, profesor universitar și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor și membru titular (din 1935) al Academiei Române.

1907: Răscoala țărănească din 1907: Peste 2.000 de țărani răsculați pătrund în Botoșani, unde au loc ciocniri sîngeroase cu armata.

Răscoala țărănească din 1907 a început în data de 21 februarie (8 februarie s.v.) 1907 în Flămânzi, Botoșani și s-a răspândit, în perioada următoare, în toată țara. Răscoala a fost înfrântă de guvern, reprimarea ei de către armată soldându-se cu morți și răniți.

1923: Se creează Liga Apărării Național-Creștine (LANC), organizație extremistă, condusă de profesorul universitar A.C. Cuza, din care s-a desprins Garda de Fier.

Liga Apărării Național-Creștine (prescurtat LANC) a fost un partid politic de orientare naționalistă și antisemită din România, în perioada interbelică.

Congresul de înființare a avut loc în data de 4 martie 1923, în Aula Universității din Iași. Președinte a fost ales profesorul Alexandru C. Cuza. Din acest motiv, membrii și simpatizanții mișcării se mai numeau și cuziști.

1977: Se produce cel mai grav cutremur din România (vezi Cutremurul din 1977 ); peste 1.500 de victime.

La nivelul întregii țări au fost circa 11.300 de răniți și aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat in București unde peste 33 de clădiri s-au prăbușit.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în zona Vrancea, cea mai activă zonă seismică din țară, la o adâncime de circa 100 km. Unda de șoc s-a simțit aproape în toți Balcanii.

1977: A încetat din viață Toma Caragiu, actor român de teatru și film (n. 1925)

Toma Caragiu (n. 21 august 1925, Argos Orestiko d. 4 martie 1977, București) a fost un actor român de origine aromână, cu activitate bogată în radio, teatru, televiziune și film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii (1975).

sursa foto: radioromaniacultural.ro

sursa/preluare: wikipedia.org

HTML Image as link
Qries

Comments are closed.