Prin urmare, nu este deloc surprinzător că România s-a remarcat şi la acest capitol, unul dintre cercetătorii noştri de referinţă fiind Ion Cantacuzino (da, Intitutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie din Bucureşti îi poartă numele).
Ion Cantacuzino (cunoscut și ca Ioan Cantacuzino, n. 25 noiembrie 1863, București – d. 14
ianuarie 1934, București) a fost un medic și microbiolog român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei Române.
Întors în țară, este numit profesor de Medicină experimentală la Facultatea de Medicină din București (1901) și Director general al Serviciului Sanitar din România (1907). Vocația sa de fondator și organizator a fost demonstrată prin înființarea unor instituții ca “Institutul de Seruri și Vaccinuri” (1921), care astăzi îi poartă numele, a Laboratorului de “Medicină Experimentală” (1901) din cadrul Facultății de Medicină, precum și a unor reviste de specialitate, “Revista Științelor Medicale” (1905), “Annales de Biologie”(1911) și “Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie”.
Pe parcursul activităţii sale, Cantacuzino a inventat vaccinul antiholeric (cunoscut şi ca Metoda Cantacuzino), iar în timpul Primului Război Mondial a contribuit la combaterea unei mari epidemii de tifos. Nu în ultimul rând, datorită lui Cantacuzino, România a devenit a doua ţară din lume care a introdus vaccinarea nou-născuţilor împotriva tuberculozei.
Un episod dramatic pentru intreaga tara, in care totul depindea de el, a avut loc in 1913, atunci cand trupele române s-au contaminat cu holera, iar raspunderea pentru stavilirea epidemiei i-a revenit profesorului Cantacuzino.
Astfel a ajuns Ion Cantacuzino sa creeze remediul împotriva holerei, in incercarea de a salva armata romana intr-o perioada extrem de instabila pentru regatul Romaniei.
Pana la urma, aplicarea acestei vaccinari antiholerice s-a bucurat de un real succes, trupele române fiind salvate de o epidemie care putea oricând sa se extinda. Relatia profesorului cu armata a continuat si în Primul Razboi Mondial, timp în care i-a revenit responsabilitatea de a combate epidemiile de holera, febra tifoida, tifos exantematic si febra recurenta care amenintau permanent trupele care luptau pentru realizarea Romaniei Mari.
sursa: www.radioromaniacultural.ro
surse: radioromaniacultural.ro wikipedia, giz.ro,
Comments are closed.