Calendar istoric: 1 octombrie
1847: S-a născut Simion Florea Marian, a fost un folclorist, etnograf, naturalist, istoric, profesor, preot român, membru titular al Academiei Române.
1855: A apărut „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar și comercial, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu.
1872: S-a creat, la București, „Asociația generală a lucrătorilor din România”.
1875: Ion Creangă a debutat în „Convorbiri literare” cu “Soacra cu trei nurori”.
1892: A încetat din viață George Sion poet, memorialist și traducător român.
1899: A încetat din viață Anton Bacalbașa, (n. 21 februarie 1865, Brăila – d. 1 octombrie 1899) a fost ziarist, prozator și traducător român, creatorul personajului literar Moș Teacă. Împreună cu Ion Luca Caragiale a creat și redactat prima serie (1893) a revistei umoristice “Moftul român”. A făcut parte din mișcarea muncitorească și a colaborat la “Contemporanul” și la publicațiile socialiste Emanciparea, Drepturile omului.
1920: A fost înființată Legația română din Budapesta. Traian Stârcea a fost numit consul.
1920: A fost înființată Legația României la Viena. Consul a fost numit Nicolae B. Cantacuzino.
1924: Adoptarea Calendarului Gregorian de către Biserica Ortodoxă Română. Calendarul gregorian este varianta de calendar cu cea mai mare răspândire. Este o modificare a calendarului iulian anterior, în conformitate cu propunerea medicului și astronomului calabrez Luigi Lilio, care a participat la comisia prezidată de profesorul astronom iezuit Christophorus Clavius, de la Colegiul Roman, împreună cu matematicianul și astronomul sicilian Giuseppe Scala și matematicianul și astronomul perugian Ignazio Danti. Modificarea a fost aprobată și decretată, prin bula papală Inter gravissimas, de Grigore al XIII-lea (al cărui nume l-a primit acest calendar) la 24 februarie 1582.
Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece, în cazul calendarului iulian, anul mediu era ceva mai lung decât anul astronomic, făcând ca echinocțiul de primăvară să se mute ușor înapoi în anul calendaristic.
2005: Pugilista Mihaela Cijevschi (cat. 54 kg) a devenit prima campioană mondială din istoria boxului feminin românesc, titlu cucerit la Campionatele Mondiale de la Podolsk, Rusia.
sursa/preluare: wikipedia.org
Comments are closed.