Calendar istoric: 14 IULIE
1932: S-a născut Gheorghe Iliescu-Călinești, a fost un sculptor român, reprezentant al sculpturii avangardiste. Tatăl său era cioplitor în lemn (ajuns renumit pentru că sculpta cu mult har catapetesme de biserici, pe care le picta Iosif Keber), astfel că Gheorghe Iliescu a învățat încă din copilărie tainele acestui meșteșug. După ce a absolvit școala primară din comuna natală și Liceul N. Bălcescu din Pitești, a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu din București, secția Sculptură, la clasa profesorului Corneliu Medrea, pe care a absolvit-o în promoția 1959.
1932: A încetat din viață Dimitrie Paciurea, sculptor, a fost un sculptor, grafician, acuarelist și profesor român, supranumit de Petru Comarnescu și de alți critici de artă din România drept „Luchianul sculpturii românești”. Împreună cu Constantin Brâncuși, artistul este una din figurile cele mai atipice din arta românească, el fiind și cel mai important sculptor național român din prima jumătate a secolului al XX-lea. A realizat numeroase portrete și câteva proiecte monumentale și a fost creatorul unor noi forme în sculptură și desen, devenind astfel o personalitate de prim rang și fără echivalent în arta autohtonă și cea europeană. Seria Himerelor pe care le-a făcut începând din anul 1920, sunt lucrările care domină întreaga creație a sculptorului român.
1939: A încetat din viață Neculai Costăchescu, fost un chimist și om politic român, profesor la Facultatea de Științe și la Facultatea de Medicină a Universității din Iași, membru de onoare (din 1936) al Academiei Române.
1947: Afacerea Tămădău : Un grup de zece conducători ai PNȚ, în frunte cu Ion Mihalache, vicepreședinte, Nicolae Penescu, secretar general, și Nicolae Carandino, director la ziarul „Dreptatea“, a fost arestat pe aeroportul din Tămădău, la 46 de km de București, sub acuzația de „fugă într-o țară străină“.
1967: A încetat din viață Tudor Arghezi, (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu; n. 21 mai 1880, București, România – d. 14 iulie 1967, București, România) a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis – vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. După o altă ipoteză, numele poate veni de la numele bonei (Ergézi Rozália) care de fapt ar fi adevărata mamă.
1987: A încetat din viață Mihail Fărcășanu, a fost un jurist, politician și scriitor român. A fost președintele organizației Tineretului Național Liberal din 1940 până în 1946.
Comments are closed.