24 ianuarie 1859, data la care a avut loc unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza – context. Unirea de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.
Decizia curajoasă a politicienilor români a venit pe fondul prezenţei occidentale din ce în ce mai intense la Gurile Dunării. În 1856, suveranitatea turcească şi protectoratul rusesc asupra celor două principate au fost înlocuite cu garanţia colectivă a Marilor Puteri, în frunte cu Anglia şi Franţa.
Procesul a început în 1848 odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a stăvilit pentru un timp ambițiile geopolitice ale imperiului rus la Dunărea de jos, fără a consolida efectiv imperiul Otoman de care depindeau principatele, ceea ce a creat un context favorabil realizării unirii.[ Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.
foto: Romfilatelia
Comments are closed.