Press "Enter" to skip to content

8 iunie 1930: Carol de Hohenzollern este proclamat rege al României, sub numele de Carol al II-lea

 Calendar istoric: 8 IUNIE

1930: Parlamentul îl proclamă pe Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege al României sub numele de Carol al II-lea. A fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al regelui Ferdinand I al României și al soției sale, regina Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul, în urma decesului Regelui Ferdinand I, în 1927.

1934: S-a născut Petru Codrea, jurnalist, profesor, scriitor și consultant media român.

1935: S-a născut Victor Frunză, scriitor, disident și jurnalist român. În 1978 publică prin intermediul agenției de știri Reuters o scrisoare critică la adresa regimului de dictatură din R.S.R.. Anchetat și expulzat din țară în 1980, se stabilește, împreună cu soția și fiul său, la Århus, Danemarca. Înființează editura “Nord”, care din 1989 va avea denumirea “Victor Frunză – EVF”. Editează revista de studii asupra fenomenului politic românesc: Alergătorul de la Marathon”. Publică o seamă de lucrări politice și istorice, între care eseurile consacrate drepturilor și libertăților omului, “Pentru drepturile omului în România”, Danemarca, 1982, și ampla lucrare istorică consacrată comunismului românesc “Istoria P.C.R.” Danemarca, 1984.

1967: A încetat din viață Otilia Cazimir, (născută Alexandrina Gavrilescu, 12 februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț – d. 8 iunie 1967, Iași) a fost o scriitoare, poetă, traducătoare și publicistă română, supranumită poeta sufletelor simple, fiind cunoscută ca autoare de versuri pentru copii.

2007: A încetat din viață Adrian Pintea, a fost un actor român de teatru, film și televiziune. El a adus o contribuție deosebită scenei și cinematografiei românești.

sursa: wikipedia.org

HTML Image as link
Qries

Comments are closed.