Bătălia de la Rahova este o pagină importantă în istoria militară românească, fiind unul dintre momentele cheie ale Războiului de Independență a României (1877-1878). Desfășurată între 7/19 și 9/21 noiembrie 1877, această bătălie a implicat un efort concertat româno-rus pentru a supune garnizoana otomană din localitatea Rahova, în actuala Bulgarie.
Bătălia a avut loc în contextul în care forțele aliate, rus și român, căutau să cucerească Plevna, un punct strategic ocupat de otomani și apărat eroic de Osman Pașa. Existenta unei puternice concentrații de forțe turcești la Rahova reprezenta o amenințare directă pentru eforturile asediului Plevnei, deoarece puteau să ofere sprijin logistic apărătorilor otomani.
Conștient de această amenințare, Marele Duce Nicolae, comandantul frontului rus, împreună cu Domnitorul Carol I al României, a decis că este imperios necesară ocuparea Rahovei pentru a slăbi rezistența turcă.
Informații cruciale despre fortificațiile Rahovei au fost obținute de generalul rus Krîlov, care a descoperit că cetatea dispunea de trei redute, aproximativ 3 000 de soldați și patru piese de artilerie Krupp. Pentru a întreprinde atacul, a fost mobilizat un număr semnificativ de soldați români – aproximativ 5 000, majoritatea fiind dorobanți sub comanda colonelului George Slăniceanu, alături de trupele ruse conduse de generalul maior Meyendorff.
Victoria inițială a forțelor române a avut loc la Vidin, sub comanda maiorului Constantin Ene, care a folosit o strategie combinată implicând cavaleria, infanteria și artileria. Aceasta a deschis drumul spre Rahova.
La atacul propriu-zis asupra Rahovei, bateriile de artilerie de la Bechet au jucat un rol esențial, asigurând susținerea logistică necesară pentru trupele române și împiedicând acțiunile navei turcești „Podgorița”. Mai mult, grație acțiunii eficiente a artileriștilor români sub îndrumarea maiorului Maican Dumitrescu, această navă otomană a fost scufundată.
Grupul de luptă sub comanda colonelului Slăniceanu a ajuns în apropierea Rahovei, la Selanovcea, pregătindu-se de conflict. Trupele au fost dispuse cu infanteria în centru, flancată de cavalerie și susținută de artilerie. Atacul a fost inițiat de maiorul Dimitrie Giurescu, care, în ciuda pierderii vieții în confruntare, a contribuit la succesul ofensivelor române.
După prima zi de luptă, sistemul de redute al Rahovei fusese grav avariat și forțele române exercitau controlul asupra redutei principale. În ziua următoare, forțele otomane au încercat o retragere nocturnă, dar planul lor a fost dejucat de acțiunea surpriză a batalionului 1 Mehedinți și intervenția generalului maior Meyendorff, împreună cu abilitățile logistice ale colonelului Crețulescu.
Bătălia de la Rahova s-a încheiat cu o victorie importantă pentru forțele române, contribuind esențial la ceea ce avea să
devină succesul final al Războiului de Independență al României. A demonstrat capacitatea Armatei Române de a planifica și executa operațiuni complexe în colaborare cu aliații săi ruși și a pavat drumul pentru recunoașterea internațională a independenței României.
Comments are closed.