Calendar istoric: 6 septembrie
1940: Sub presiunea lui Ion Antonescu, Regele Carol al II-lea abdică în favoarea fiului său, Mihai. Începe cea de-a doua domnie al lui Mihai (1940-1947), sub dictatura Conducătorului Ion Antonescu.
1817: S-a născut Mihail Kogălniceanu, istoric, scriitor, publicist și om politic român, prim-ministru al României în perioada 1863-1865 (d.1891).
A fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit cel de-al treilea prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului).
Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat mai multe opere împreună cu Vasile Alecsandri și Ion Ghica.
1819: S-a născut Nicolae Filimon, scriitor român. (n. 6 septembrie 1819, București — d. 19 martie 1865) a fost un prozator român, faimos pentru că l-a creat pe Dinu Păturică, eroul primului roman realist românesc, un arivist din stirpea lui Julien Sorel. De asemenea, autor de nuvele romantice și realist-satirice și primul critic muzical român. A scris un jurnal de călătorii pe Dunăre, și prin Occident, în Ungaria, Austria și Italia. Cea mai importantă operă a sa este romanul Ciocoii vechi și noi, apărută în 1863. Romanul este o frescă a societății românești la începutul secolului XIX. A fost inițiat în francmasonerie când se afla la studii în Franța.
1863: S-a născut Constantin Miculescu, a fost un fizician român a avut rezultate notabile în termodinamică și optică. Principala sa contribuție la domeniul fizicii poate fi regăsită chiar în lucrarea sa de doctorat, unde a prezentat o determinare precisă a echivalentului mecanic al caloriei.
1946: George Enescu și soția sa, Maria Cantacuzino, părăsesc definitiv România ajutați de Yehudi Menuhin.
2004: A încetat din viață Grigore Gheba, a fost un general de armată și profesor de matematică român. A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare. Prima culegere sub semnătura sa a apărut în 1948; a fost o culegere de nivel elementar și mediu, în special de algebră și geometrie. Strănepotul său, Dan Andrei Geba, este de asemenea un matematician valoros.
Comments are closed.