Pe 4 noiembrie 1856, la Galați, a avut loc prima conferință a marilor puteri europene pentru discutarea problemelor navigației pe Dunăre, care a dus la crearea Comisiei Statelor Riverane Dunării.
Comisia Europeană a Dunării (CED), înființată între anii 1856 și 1938, a fost un organism internațional instituit după Războiul Crimeii și semnarea Tratatului de la Paris la 18/30 martie 1856. Acest tratat prevedea neutralizarea Mării Negre, retrocedarea către Moldova a trei județe din sudul Basarabiei și asigurarea libertății de navigație pe Dunăre, sub supravegherea unei comisii internaționale.
Deciziile politice reflectau noile interese economice ale puterilor occidentale în zonă, învingătoare în Războiul Crimeii, în urma căruia Rusia a fost înfrântă. În cadrul CED, erau reprezentate: Imperiul Austro-Ungar, Al Doilea Imperiu Francez, Regatul Unit, Prusia, Imperiul Rus, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman. La început, Principatul Moldovei avea doar un rol consultativ.
După Războiul de Independență și încorporarea Dobrogei, Regatul României a devenit membru cu drepturi depline al Comisiei. Pentru buna desfășurare a activităților CED, s-a stabilit printr-un acord mutual ca puterea executivă să fie exercitată de reprezentantul britanic, iar cea administrativă de cel francez. Pe toată durata existenței sale, CED a beneficiat de scutiri de taxe și impozite și a avut dreptul de a arbora propriul drapel, format din cinci benzi orizontale (două roșii, două albe și una albastră) cu inițialele C.E.D. în alb.
De-a lungul celor opt decenii de activitate, CED a contribuit la amenajarea cursului inferior al Dunării și la dezvoltarea socio-economică a regiunii. În ciuda conflictelor regionale și europene (războaiele balcanice, Primul Război Mondial), Comisia și-a menținut neutralitatea stabilită prin actul constitutiv.
Între 1862 și 1902, au fost realizate 10 tăieturi pe brațul Sulina, scurtând drumul dintre Tulcea și Marea Neagră cu 249 km, reducând numărul cotiturilor cu 29 și mărind adâncimea minimă de la 3,66 la 5,48 m. S-a asigurat dragarea continuă a Dunării, s-a construit un nou far la Sulina în 1839, care a înlocuit vechiul far turcesc din 1802, și s-a organizat traficul naval.
Odată cu stabilirea CED la Sulina, satul de aproximativ 1.000 de locuitori, adesea terorizat de răufăcători ascunși în smârcurile Deltei, s-a transformat într-un oraș propriu-zis, cu o populație stabilă și internațională, venituri considerabile și nevoi economice pe măsură. CED a facilitat asanarea platformei orașului, construirea de străzi, chei portuare și diguri de protecție.
Au fost implementate servicii de telegraf și telefonie, o uzină de apă cu rețea de distribuție, iar uzina electrică asigura iluminatul portului și al străzilor orașului, făcând din Sulina unul dintre primele orașe din România cu iluminat public modern. De asemenea, a fost înființat un spital care oferea asistență medicală gratuită tuturor locuitorilor. CED a sprijinit și construirea mai multor lăcașuri de cult.
Comments are closed.