CALENDAR ISTORIC: 30 decembrie
1947: Printr-o lovitură de stat comunistă, Regele Mihai I este forțat să abdice și să renunțe la conducerea statului. Este proclamată Republica Populară Română (RPR).
În seara zilei de 29 decembrie 1947, Familia Regală se găsea la Sinaia, la Castelul Foișor. Aflat la masă, Regele a primit două telefoane succesive din București, de la Dimitrie Negel, mareșalul Palatului, care îi comunica că Primul-ministru Petru Groza dorește neapărat o audiență a doua zi dimineața, la ora 10, la Palatul Elisabeta, „pentru a discuta o chestiune de familie” (pe atunci, Palatul Elisabeta din Parcul Herăstrău, locuința mătușii Regelui, era folosit ca singura reședință regală disponibilă în București, Palatul Regal din Calea Victoriei fiind încă grav avariat de bombardamentele germane din 24 august 1944, iar Casa Nouă fiind complet distrusă de aceleași bombardamente).
Regele Mihai a fost întâmpinat pe 30 decembrie în Palatul de pe Șoseaua Kisselef de către Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri și de Gheorghe Gheorghiu-Dej, ministru al Economiei. Cei doi l-au șantajat pe Rege să abdice și i-au solicitat să semneze un act redactat dinainte, sub pericolul asasinării a numeroși tineri arestați în lunile și anii care au succedat preluării controlului asupra guvernului de către comuniști și partenerii lor, cu sprijinul militar sovietic. Așa cum arată documentele din arhive, lovitura de stat fusese minuțios pregătită inclusiv prin asedierea Palatului Elisabeta de către trupe speciale și tăierea legăturilor telefonice.
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 (numită în istoriografia comunistă Proclamarea Republicii Populare Române sau Ziua Republicii) reprezintă acțiunea ilegală, de forță, petrecută în perioada 30 decembrie 1947 – 3 ianuarie 1948 prin care comuniștii români, sprijiniți de ocupanții militari sovietici, au impus Regelui Mihai prin amenințare semnarea unui act de abdicare, au proclamat Republica Populară Română (prin încălcarea constituției în vigoare la acea dată).
Lovitura de stat a făcut posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România și în Europa, în detrimentul trupelor Aliaților occidentali.
Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor. În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională.
În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârșitul anului a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.
sursa/preluare: wikipedia.org, iiccmer.ro
Comments are closed.