Calendar istoric, 27 septembrie
1827: S-a născut Alexandru Papiu-Ilarian, a fost un jurist, istoric, lingvist, ministru român din Transilvania, unul din principalii organizatori ai revoluției de la 1848, membru titular al Academiei Române din anul 1868.
1874: Berna. România semnează, ca membru fondator, Tratatul privind înființarea Uniunii Poștale Generale (din 1878, Uniunea Poștală Universală), prin care țările semnatare formau un singur teritoriu poștal pentru schimbul reciproc al corespondențelor și obiectelor între birourile lor de poștă. Tratatul a intrat în vigoare la 1.07.1875.
1897: A încetat din viață Alexandru Roman, membru fondator al Academiei Române, a fost un om politic și de cultură român, publicist, profesor de limba română la Liceul Premonstratens din Oradea, apoi titularul catedrei de filologie română al Universității din Budapesta, membru fondator al Academiei Române.
1896: Împăratul Franz Joseph al Austriei, împreună cu regii Carol I al României și Alexandru I al Serbiei, inaugurează la Orșova (pe atunci în Austro-Ungaria) canalul navigabil de la Porțile de Fier.
1910: A avut loc primul raid aerian din România; aviatorul Aurel Vlaicu a parcurs traseul Slatina-Piatra Olt, în cadrul unor manevre militare de toamnă.
1914: Moare regele Carol I al României după o domnie de 48 de ani și este succedat de Ferdinand I al României (dată stil vechi 27 septembrie/10 octombrie).
Regele Carol I al României s-a născut la 8/20 aprilie 1839, la Sigmaringen, în Germania. Alteţa Sa Serenisimă Principele Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig a fost al doilea fiu al Principelui Karl Anton von Hohenzollern-Sigmaringen (7 septembrie 1811–2 iunie 1885), din ramura romano-catolică a vechii dinastii germane de Hohenzollern, menționată întâia oară în anul 1061 (un strămoş al lui Carol, Friedrich VI de Zollern, burggraf de Nürnberg, luptase alături de Mircea cel Bătrân, la Nicopole, (în 1396), şi al Principesei Joséphine Frederica Luise de Baden (21 octombrie 1813–1900). Principele era înrudit, aşadar, atât cu dinastia din Prusia, cât şi cu Împăratul Napoleon al III-lea al Franţei.
În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Munții Carpați Castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei), iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.
1962: S-a înființat Universitatea din Timișoara (în prezent, Universitatea de Vest).
1972: A încetat din viață Maria Lătărețu, cântăreață de muzică țărănească și populară română, de etnie romă. a fost o cântăreață română, da fost o cântăreață română, de muzică țărănească din Gorj și populară. A fost una dintre cele mai îndrăgite interprete din domeniu, fiind supranumită deseori Privighetoarea Gorjului. Jazzmanul Johnny Răducanu o considera Ella Fitzgerald a României. În cariera sa a susținut un număr mare de concerte, a realizat numeroase înregistrări discografice și a participat la un număr mare de emisiuni de radio și TV.
1991: Au început, la București, lucrările Congresului Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, primul congres de după război al acestei formațiuni politice. A fost ales președinte al partidului Corneliu Coposu (27-29).
1999: România a depus la Bruxelles „Programul național anual de pregătire a aderării la NATO”.
2001: Guvernul României a adoptat Planul Național de Aderare la NATO, având ca scop admiterea României la summit-ul de la Praga din 2002; în urma acestui summit, România a fost invitată să adere la Alianța Nord Atlantică; în 2004, România a devenit membră a NATO.
Comments are closed.