Calendar istoric: 27 IUNIE
1913: România declară război Bulgariei, intrând în Al Doilea Război Balcanic, alături de Grecia, Serbia, Muntenegru și Turcia.
1921: S-a Temistocle Popa, compozitor român. Laureat cu Premiul Festivalului de la Mamaia si cu Premiul ACIN pentru muzică de film (Un oaspete la cină). In anul 2004 a primit Ordinul Național Serviciul Credincios, cu grad de Cavaler. A debutat cu melodia „Vântule din zarea-albastră”. “Gabriela”, “În rândul patru”, “În târgul moșilor”, “Mereu cânta o serenadă” si „Trecea fanfara militară” sunt citeva din compozițiile sale cele mai cunoscute.
O carte biografică dedicată compozitorului a fost lansată pe 20 octombrie 2011. A fost căsătorit cu actrița Cornelia Teodosiu și a locuit în București. Este creatorul muzicii pentru filmele Veronica, Veronica se întoarce, Mama, Trahir și altele.
1943: A fost inaugurat, în Cișmigiu, ansamblul de statui „Rondul Roman”, reprezentând busturile unor scriitori de seamă ai literaturii române.
1953: A încetat din viață Ioan Suciu. A fost un episcop român unit, arestat de autoritățile comuniste în anul 1948 și decedat în închisoare. A fost beatificat de papa Francisc în anul 2019. Este sărbătorit în Biserica Catolică în data 2 iunie.
La 6 mai 1940 a fost numit episcop, iar la 20 iulie 1940, în ziua de Sfântul Ilie, a fost hirotonit episcop titular de Moglena (Slatina, Bulgaria) și auxiliar al episcopului Valeriu Traian Frențiu de la Oradea, episcopi consacratori fiind Iuliu Hossu de la Cluj, Valeriu Traian Frențiu al Oradiei Mari și Ioan Bălan al Lugojului, în Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea.
Din 29 august 1941 a fost auxiliar tot de Oradea, dar acum al episcopului Iuliu Hossu, numit administrator apostolic. Episcopul Valeriu Traian Frențiu a revenit la Oradea doar în 1947. Episcopul Ioan Suciu s-a afirmat ca unul dintre cei mari oratori ai Bisericii și prieten de suflet al tinerilor.
„Opunându-se, alături de întregul episcopat greco-catolic, suprimării nedrepte şi abuzive a Bisericii Greco-Catolice şi a trecerii forţate a credincioşilor la Biserica Ortodoxă, este arestat, închis împreună cu ceilalţi Episcopi în Vila Patriarhiei Ortodoxe de la Dragoslavele, iar apoi în temuta închisoare din Sighet. Acolo, „într-o zi a ajuns un om al lui Dumnezeu, un om al durerii care îşi păstra totuşi seninătatea privirii şi poate şi o umbră de surâs din surâsul lui de totdeauna, dar mai ales îşi păstra credinţa neşovăielnică. Purta la piept o cruce de aur cu numeroase pietre scumpe, purta mai ales o imensă cruce nevăzută …” (Op. cit., p.168). Fapt surprinzător, „reuşise să câştige şi interesul comandantului închisorii, Vasile Ciolpan, care … nu putea să-i spună decât: «Preasfinţitule»” (Op. cit., p.168). Astfel de fapte surprinzătoare au mai fost.
Până la arestarea definitivă, Episcopul Ioan Suciu a fost de mai multe ori arestat. După o detenţie scurtă, a povestit: „Acolo unde am fost închis, unul din cei care mă păzeau a căzut în genunchi lângă mine şi mi-a spus că el crede la fel ca mine” (Lucian Petrescu, „Episcopul Dr. Ioan Suciu”, p.37).
Papa Ioan Paul al II-lea, vorbind la Colosseum, la 7 mai 2000, despre martirii secolului al XX-lea, în acel cadru solemn l-a decretat pe Episcopul Ioan Suciu «Martir al Bisericii»: „Episcopul Ioan Suciu, în închisoarea din Sighet, a suferit de foame şi de frig, în acelaşi timp a fost torturat («Temoins de la foi», Colisee, 7 mai 2000, p.16).
La 27 iunie Episcopul Ioan Suciu a murit în închisoare din cauza înfometării. Da. Acolo a murit şi trupul i-a fost aruncat într-o groapă comună din „Cimitirul Săracilor”. A murit într-un spaţiu „fără repere geografice. Sârmă ghimpată între el şi lume. Zornăit de lanţ, de zăvoare şi chei”. Singură memoria i-a fost liberă … Poate că în ultimele momente de viaţă, când Părintele Coriolan Tămăian, cu o mână pe puls şi cu alta pe inimă, doborât de durerea de a-l pierde şi de neputinţa de a-l ajuta, Episcopul Oradiei, în clipiri fulgerătoare de conştiinţă, îşi amintea cuvintele lui spuse cu mult timp înainte, în libertate: „Bisericii Greco-Catolice îi lipseşte frumuseţea martiriului, îi lipsesc Rănile Mântuitotului. Numai prigoana poate să deie cununa martiriului şi să arate lumii întregi ceea ce suntem … România are nevoie de un sfânt …”.
Viaţa Episcopului Ioan Suciu şi opera sa sunt de asemenea dimensiuni şi de o aşa mare bogăţie, încât cei de azi şi generaţiile viitoare vor găsi în ele „ca într-o liniştitoare lampă aprinsă” căldura şi lumina care să le orienteze viaţa.
Episcopul Ioan Suciu a fost între noi o mare conştiinţă de preot şi de gânditor creştin. Oricând şi de oriunde ne-am apropia de Preasfinţia Sa, „Episcopul Tinerilor’’ lasă nostalgia unei vieţi perfecte.”
Profesor Otilia Bălaş
surse: egco.ro, wikipedia.org
Comments are closed.