CALENDAR ISTORIC: 27 februarie
1470: Ștefan cel Mare atacă și incendiază orașul Brăila în încercarea sa de a scoate de sub influența otomană Țara Romanească și de a-l îndepărta pe Radu cel Frumos de la tron.
1711: S-a născut Constantin Mavrocordat, domnitor al Țării Românești și al Moldovei (d. 1769)
1866: A apărut la București revista “Sarsailă” (până la 18 mai 1866), condusă de N.T. Orășanu; a continuat revista “Nichipercea”, căreia i-a preluat și numărătoarea anilor și a numerelor de apariție.
1872: S-a născut Alexandru Vaida-Voievod, politician român (d. 1950)
A fost un om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al drepturilor românilor transilvăneni. După Unirea Transilvaniei cu România și fuziunea naționalilor transilvăneni cu țărăniștii din Vechiul Regat, s-a numărat printre liderii marcanți ai noului Partid Național Țărănesc.
În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate funcția de cel de-al 28-lea premier al României, remarcându-se de asemenea la conducerea Ministerului de Interne și a Ministerului de Externe. A sprijinit regimul autoritar al regelui Carol al II-lea, motiv pentru care i-a părăsit pe național-țărăniști și a întemeiat propriul partid.
După instaurarea monarhiei autoritare a fost numit consilier regal, iar șeful statului l-a folosit pentru a-și justifica regimul, mizând pe credibilitatea unor politicieni cu experiență, care erau fideli monarhiei.
1903: S-a născut Ion Irimescu, sculptor român, membru al Academiei Române (d. 2005)
1920: A încetat din viață Alexandru D. Xenopol, economist, filosof, istoric, scriitor român (n. 1847) .
Este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor. S-a distins și ca un filozof al istoriei de talie mondială, fiind considerat printre cei mai mari istorici români, alături de elevul său, Nicolae Iorga. A fost profesor de istorie la Universitatea din Iași și membru al Academiei Române.
După absolvirea liceului în orașul natal, și-a completat studiile universitare de filosofie, drept și istorie (1867 – 1871), culminând cu obținerea doctoratului în drept la Berlin și a celui în filosofie la Giessen, în același an, 1871. În ambele sale lucrări de susținere a disertației de doctor, Alexandru Xenopol se arată a fi un adept al modelelor de drept, filozofice și istorice propuse de savanții germani. Cu ocazia împlinirii a patru secole de la ctitorirea Mănăstirii Putna, s-a hotărât ca această aniversare să fie marcată de ample acțiuni religioase și culturale. Cu trei săptămâni înainte de prăznuire (care trebuia să aibă loc la 15 august 1870) a început războiul franco-prusac, Imperiul Austriac (de care aparținea și Bucovina) fiind în alertă. Din acest motiv „Comitetul central pentru serbarea de la mormântul lui Ștefan cel Mare, față cu situațiunea actuală critică, a decis amânarea festivității pe 15/27 august 1871”.
La 20 iunie 1871, Comitetul de organizare a serbărilor de la Putna, întrunit la Viena, a inițiat un concurs pentru cel mai bun discurs festiv care se va ține, de către un student, la mormântul marelui voievod, cu prilejul serbării. Discursul trebuia să îndeplinească mai multe condiții: să nu fie prea lung, să fie scris într-un limbaj accesibil, să se refere în special la „rolul istoric național al lui Ștefan cel Mare” și „să nu facă aluziuni intenționate la împrejurările politice de azi”. O comisie formată din Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi și Vasile Pogor urma să decidă care era cel mai bun discurs.
Concursul a fost câștigat de Alexandru D. Xenopol, pe atunci student la Berlin ca stipendiat al Societății „Junimea” din Iași. La 25 iulie, Xenopol îi scria lui Ioan Slavici că este de acord cu tipărirea discursului său festiv în broșură și că ar dori ca suma realizată din vânzarea acesteia să se adauge „la fondul pe care avem de gând a-l aduna pentru facerea unui monument lui Ștefan cel Mare”.
Originală este teoria “scrierilor istorice”, argumentată în lucrările amintite mai sus Les principes fondamentaux de l’histoire, publicată la Paris în 1899, și La thėorie de l’histoire, apărută tot în capitala Franței, în 1908.
Conform acestei teorii, faptele istorice decurg unele din altele și, prin legăturile cauzale dintre ele, se înlănțuie în “serii istorice”, ceea ce constituie esența conținutului și derulării existenței umanității. Ca modalitate concretă, Alexandru D. Xenopol aduce în prim-plan evoluția poporului român cu domenii esențiale pentru o națiune: etnogeneza, stabilitatea, unitatea, instituționalitatea, demografia, economia, viața politică, științifică, religioasă și relațiile internaționale.
În elaborarea concepției sale asupra istoriei, Xenopol pleacă de la distincția dintre faptele coexistente, care se raportează la spațiu și faptele de succesiune, care se dezvoltă în timp, distincție pe care el o considera piatra unghiulară a teoriei sale. Faptele coexistente se repetă, fără a se schimba și constituie obiectul de studiu al științelor teoretice, iar faptele de succesiune se schimbă permanent, dar nu se repetă și ele dau specificul științelor istorice.
În cazul faptelor de coexistență, scurgerea timpului nu modifică fenomenele, în vreme ce în faptele de succesiune timpul intervine ca un element modificator esențial. Deși distincția amintită determină deosebirea dintre științele teoretice și cele istorice, între cele două genuri de fapte nu există, după Xenopol, un zid despărțitor. Faptele de coexistență repetându‑se, se pot transforma până la urmă în fapte de succesiune, precum revărsările reluate ale unui fluviu dau naștere în final deltei sale, care-i o nouă formațiune geologică și geografică.
Alexandru D. Xenopol socotește că științele istorice se referă și la fenomene materiale și la cele spirituale. Vorbind de istorie, el nu o consideră o știință particulară oarecare, precum fizica sau chimia sau psihologia, ci un mod de concepție a lumei, modul succesiv, în opoziție cu modul coexistent. Istoria se îndeletnicește astfel cu fenomenele care sunt ceea ce sunt prin cursul timpului și acestea se referă și la societate și la natură și la spirit și la lumea materială.
1926: A încetat din viață Elena Teodorini, soprană română (n. 1857). Elena Theodorini a fost prima cântăreață din România care a pășit pe scena teatrului Scala din Milano.
1938: A fost promulgată noua Constituție a României, prin care se introducea dictatura regală a lui Carol al II–lea și sfârșitul regimului parlamentar.
sursa foto: radiorenasterea.ro
sursa/preluare: wikipedia.org
Comments are closed.