CALENDAR ISTORIC: 25 ianuarie
1475: Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a trimis o scrisoare circulara principilor din Europa anunțându-le victoria pe care a repurtat-o asupra turcilor la Vaslui (stil vechi 10 ianuarie).
1673: Nicolae Milescu a alcătuit, în limba slavonă, „Cartea profețiilor”, operă dedicată scopurilor politice. Nicolae Milescu sau Neculai Milescu Spătarul (n. 1636, Vaslui – d. 1708, Moscova) a fost un autor de literatură de călătorie și istorie, cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat moldovean, activ atât în Moldova, cât și în Țaratul Rusiei.
1825: S-a născut Ion Bălăceanu, politician și memorialist român (d. 1914). A fost un politician și ministru de externe român, bunicul patern al lui Constantin Bălăceanu-Stolnici. Ion Bălăceanu a fost primul diplomat român căruia i-a fost recunoscut statutul de ambasador (reprezentant al unui stat suveran), la 11 septembrie 1878, de către Austro-Ungaria.
1859: Alexandru Ioan Cuza îl numește pe Ioan Alexandru Filipescu drept prim-ministru al Țării Românești.
2018: A încetat din viață Neagu Djuvara, istoric, filosof, diplomat, jurnalist și romancier român (n. 1916).
A fost un diplomat, filosof, istoric, jurnalist și romancier român. Neagu Bunea Djuvara s-a născut într-o familie aristocrată, cu rudele din partea tatălui de origine aromână, comercianți așezați în țările române la sfârșitul secolului al XVIII-lea, ce a dat mulți oameni politici, diplomați și universitari de prestigiu.
Neagu Djuvara și-a făcut studiile la Nisa (primii ani de liceu) și Paris, licențiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) și doctor în drept (Paris, 1940). În acei ani, Franța era plină de mișcări radical socialiste (guvernul fiind socialist moderat), multe violențe și greve. Impresionat negativ de aceste evenimente, tânărul Djuvara a devenit interesat de Mișcarea Legionară, ajungând un simpatizant al acesteia. Dându-și seama că „soluțiile radicale” și mișcările totalitare sunt nocive, partidul unic și dictatura sunt idei groaznice ce duc la crime, a devenit adeptul economiilor de piață libere și a democrațiilor parlamentare de tip vest-european.
Anticomunist convins, a colaborat timp de patru ani cu serviciile secrete americane și franceze în vederea antrenării și parașutării de voluntari anticomuniști în România ocupată de Sovietici. Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizații ale exilului românesc: secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români de la Paris, ziaristică la Radio Europa Liberă, secretar general al Fundației Universitare „Carol I”.
Din 1984 până după decembrie 1989, a fost secretar general al Casei Românești de la Paris, după care s-a întors în țară. La Paris fiind, s-a înscris la școala de limbi orientale din capitala Franței, iar după 4 ani, la vârsta de 72 de ani, și-a luat licența în sârbo-croată. Din 1991 și până în 1998, a fost profesor asociat la Universitatea din București. A fost membru de onoare al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie „N. Iorga” din București. A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofițer.
Neagu Djuvara a publicat în principal lucrări despre istoria României și a poporului român. O bună parte din cărțile sale se referă la filosofia istoriei, concentrându-se în jurul problemei obiectivității istoriei și istoriografiei.
Neagu Djuvara a fost perceput ca un popularizator și demistificator al istoriei, publicând cărți adresate celor tineri, precum și cărți care își propun să explice originea istorică a unor figuri de mit, precum Dracula sau Negru Vodă. În memoriile sale, Neagu Djuvara își istorisește viața din exil la Paris și Niamey.
„Nu cedezi un petic de pământ fără să tragi un foc de armă…” Neagu Djuvara
sursa/preluare: wikipedia.org
Comments are closed.