Calendar istoric: 25 august
1868: S-a născut Artur Verona, pictor, membru fondator al Societății Tinerimea Artistică, a fost un pictor român de origine aromână. A făcut studii militare în cadrul Academiei Militare Tereziene de la Wiener Neustadt pe care a absolvit-o în anul 1891, devenind ofițer în Armata Comună. Datorită vocației sale artistice manifestate încă din copilărie și-a continuat studiile, de această dată în domeniu artelor plastice, începând din anul 1895 la Academia de Arte Frumoase din München ca elev al lui Fritz von Uhde. Acolo s-a dedicat exclusiv picturii și a intrat sub influența mișcării seccesioniste, apropiindu-se mai ales de maniera pictorilor Fritz von Uhde și Simon Hollósy. Pentru Arthur Verona, vizita din capitala Bavariei din anul 1895, a avut ca rezultat o confruntare a propriilor calități de exprimare plastică cu noile modalități de primenire și de înnoire a limbajului. La München nu l-a atras rigiditatea academismului de sorginte istorică care promova portretistica monumentală și scenele eroice, ci noile concepte ale plein – airismului, promovat de Fritz von Uhde și Simon Hollósy. Conform unor mărturii documentare destul de lacunare și disparate se pare că Arthur Verona ar fi participat la primele două tabere de creație organizate de Simon Hollósy, cu Școala de pictură de la Baia Mare. La îndemnul lui von Uhde, artistul a studiat la Academia Julian începând din anul 1889. Aici s-a aflat sub influența lui Jean-Paul Laurens. Parisul i-a adus lui Arthur Verona un plus de libertate și o mai bună tradiție a picturii de tip plein-air.
Picturile realizate de Arthur Verona se regăsesc în colecţii private şi o mare parte prin muzeele din România. După anul 1990, când s-au reînfiinţat casele de licitaţii de artă, lucrările sale au făcut obiectul vânzării – cumpărării. Valoarea lor a crescut constant, astfel încât în anul 2010 ele s-au aflat împreună cu cele ale lui Samuel Mützner în topul vânzărilor de artă; cel mai scump tablou fiind Odihnă în iarbă. De-a lungul timpului s-au mai vândut De la vie, Prin pădure, Frumuseţe antică, Studiu de panou decorativ pentru Serviciul Maritim Român, Ursari, Serbare câmpenească şi multe altele.
1873: S-a născut Lucia Sturdza Bulandra, a fost o renumită actriță de teatru din România. Lucia Sturdza-Bulandra a fost una dintre marile figuri ale scenei românești, de neuitat în roluri de compoziție din dramaturgia universală și națională, spirit organizatoric, talent pedagogic ce a format generații întregi de actori: Nicolae Baltățeanu, George Calboreanu, Nae Roman, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc. Lucia Sturdza-Bulandra a fost fata cuplului Emil Sturdza și Magda (născută Diamandy). Bunicul ei este Vasile Sturdza căsătorit cu Ecaterina (născută Balș) și este nepoata lui Constantin Sturdza și Raluca (născută Manu). Strănepoata lui Constantin Sturdza și Ecaterina Sturdza (Cantacuzino-Pașcanu).
Stră-stră-nepoata lui Vasile Sturdza și Ileana Solomon Sturdza (Costaki). În 1898 a debutat la Teatrul Național din București iar în 1914, împreună cu soțul ei, a întemeiat o companie particulară. Din 1941 este actriță a Teatrului Municipal din București iar din 1947 până la sfârșitul vieții a fost directoarea acestui teatru, astăzi Teatrul Bulandra. A fost profesoară la Conservatorul de artă dramatică din București timp de 30 de ani.
1907: A încetat din viață Bogdan Petriceicu Hasdeu, scriitor și filolog român.
S-a născut la Hotin, în Basarabia ocupată de Imperiul Rus. A copilărit la moșia părintească din Cristinești, Basarabia, fiind crescut de către mama sa vitregă, strămoșii săi fiind boieri. Tatăl său, Alexandru Hâjdeu (fiul lui Tadeu Hâjdeu), era un adevărat savant; cunoștea zece limbi străine, printre care și persana, era istoric, publicist și a scris în latină despre flora Basarabiei. Bogdan Petriceicu Hasdeu a studiat dreptul la universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofițer în armata rusă. La 1856, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut în acest ținut pentru a scăpa de împilarea și deznaționalizarea forțată practicată de administrația de ocupație. Rușii i-au cerut extrădarea, iar la refuzul autorităților române, i-au anulat dreptul de moștenire pe care-l avea asupra unor moșii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei. Mai târziu însă i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară. La 1857 a fost numit membru al tribunalului din Cahul.
După șapte luni a demisionat. În 1858 s-a mutat la Iași, ca profesor de liceu și bibliotecar al universității. A donat bibliotecii universitare 4.000 de volume. În acest timp Hasdeu a pus bazele mai multor publicații, între altele, revista „Din Moldova”(1862-1863) în care a publicat poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc. Între 17 mai 1876 și 1 aprilie 1900 a fost director al Arhivelor Statului din București, în această calitate contribuind la publicarea documentelor în „Arhiva istorică” și „Cuvinte din bătrâni”, atât din arhivele românești, cât mai ales din cele străine, fiind primul conducător al Arhivelor Statului a început să publice copii după acte din arhivele străine privitoare la români. În 1877 a fost ales membru al Academiei Române ca un omagiu al întregii sale opere de până atunci, dar și ca recunoaștere a spiritului său enciclopedist. Din 1878 a fost profesor de filologie comparată la Universitatea din București. A tipărit o parte din lecțiile sale pline de originalitate și de cunoștințe vaste asupra literaturilor străine și a limbii române. Hasdeu a cochetat și cu politica. Partizan al lui Kogălniceanu, a susținut lovitura de stat din 2 mai 1864 a lui Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, a susținut dinastia străină, de Hohenzollern, apoi, pe aceeași linie a ideilor de factură paneuropeană, a devenit membru al Partidului Liberal, ajungând deputat liberal în parlamentul României.
După moartea singurei sale fiice, Iulia, în 1888, a devenit mistic și fervent practicant al spiritismului, scop în care a construit Castelul Iulia Hasdeu de la Câmpina. A murit la 25 august 1907 la Câmpina, lăsând în urmă o operă vastă și perenă. În ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor de lucru, Hasdeu rămâne un mare om de cultură, un neobosit cercetător și un pionier al mai multor domenii ale filologiei și istoriei României.
(nume la naștere Tadeu Hîjdeu; n. 26 februarie 1838, Cristinești, Hotin, actualmente în Ucraina – d. 25 august 1907, Câmpina) a fost un scriitor și filolog român din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. Spirit enciclopedic, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile. Din anul 1877 a fost membru al Academiei Române.
1917: S-a născut Ion Diaconescu, politician român. a fost un om politic și activist anticomunist român; a fost membru al Partidului Național Țărănesc, începând cu anul 1936 până la desființarea partidului de autoritățile comuniste, în 1947. Condamnat la 15 ani de închisoare, a fost încarcerat la Aiud, Baia Sprie, Nistru și Râmnicu Sărat, iar după ispășirea pedepsei a fost deportat în Bărăgan. Revenit în București, a activat la întrunirile clandestine ale țărăniștilor. După anul 1989 a fost în conducerea Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, fiind ales ca deputat în Parlament în trei legislaturi consecutive (1990–1992, 1992–1996 și 1996–2000) iar în legislatura 1996–2000, a îndeplinit funcția de președinte al Camerei Deputaților. Ca parlamentar, a acționat în sensul înțelegerii și înlăturării consecințelor regimului comunist.
În anul 1947, Diaconescu a fost concediat din postul său de la Ministerul Economiei, din cauza activității sale politice. După înscenarea de la Tămădău, liderii partidului au fost arestați, iar Diaconescu, ca lider al grupării de tineret, era și el urmărit. În seara de 1 decembrie 1947, a fost arestat din garsoniera în care locuia în București, de către Siguranță din ordinele guvernului comunist, în baza unui mandat preștampilat și completat ad-hoc. În 1948 a fost condamnat la 15 ani de închisoare și confiscarea averii.[10] Inițial încarcerat la Jilava, Diaconescu a fost ulterior transferat la Aiud în 1949. Acolo a fost supus unui regim dur de înfometare și alte abuzuri. A stat în celulă de obicei cu 5–6 alți deținuți politici, grupurile din celulă fiind totuși ocazii de schimb cultural între intelectualii încarcerați, care țineau cu ceilalți cursuri în domeniile ce le erau familiare. Aici i-a cunoscut pe Mircea Vulcănescu, pe Ion Petrovici și pe viitorul coleg de partid Valentin Gabrielescu. În secția specială de la Zarca Aiudului a stat legat în lanțuri în permanență între septembrie 1953 și martie 1955 și s-a îmbolnăvit de apendicită. Afecțiunea i-a fost tratată după transferul la mina de plumb din Baia Sprie, printr-un procedeu rudimentar, cu o anestezie insuficientă. De la Baia Sprie, unde fusese de fapt închis într-un lagăr secret de muncă, a mai fost dus să muncească la o altă mină de plumb, la Nistru. Revenit la secția specială de la Zarca Aiud, a participat la o grevă de 23 de zile a deținuților în august 1957. Ca urmare, a fost transferat la închisoarea de la Râmnicu Sărat. Acolo a fost ținut în izolare, timp de cinci ani, până la eliberarea sa la 30 noiembrie 1962. După eliberare, persecuțiile regimului comunist nu au încetat. Imediat i s-a fixat domiciliu forțat în Bărăgan, fiind deportat la Rubla, regiunea Galați, astăzi denumită Valea Călmățuiului, în județul Brăila, una dintre cele 18 foste comune speciale, unde fuseseră deportați anterior alți opozanți ai regimului comunist. Acolo l-a cunoscut pe Corneliu Coposu cu care a păstrat legătura în continuare.
A fost înmormântat la cimitirul Bellu din București, cu onoruri militare, după ce a fost decorat post mortem cu Ordinul Național «Steaua României» în grad de Ofițer. Personalitatea lui Ion Diaconescu a fost evocată într-o ședință specială a Camerei Deputaților ținută în ziua de 17 octombrie 2011, la care au luat cuvântul atât foști parteneri, cât și foști adversari politici. Deputatul Árpád Márton l-a denumit „singurul speaker adevărat” dintre toți președinții Camerei. La moartea sa, PNȚCD era în pline frământări. Cu mai puțin de o lună înainte, Vasile Lupu a fost ales președinte de un congres paralel celui din iunie, câștigat de Ciorbea.
Diaconescu luptase mereu pentru a-și ține promisiunea dată lui Maniu și Mihalache, de a nu lăsa partidul să moară. O analiză a crimelor comunismului a fost făcută după 2004, când Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste, condusă de istoricul Vladimir Tismăneanu, a elaborat un raport final, prezentat de președintele Traian Băsescu în fața Parlamentului în decembrie 2006 în pofida protestelor zgomotoase ale reprezentanților Partidului România Mare și ale social-democraților.
1954: Prima participare a României la Campionatele Europene de atletism, cu Iolanda Balaș pe locul second (1,65 m).
Comments are closed.