Calendar istoric: 20 august
1469: Bătălia de la Lipnic, pe Nistru: Ștefan cel Mare a învins oastea tătară. În august 1469, tătarii Hanului Mamac de pe Volga au ajuns la Nistru. Aici oastea cea mare s-a divizat în trei. O parte din oaste a atacat Jitomirul, cea de a doua a atacat Trembovla, regiune periferică a Regatului Polonez, amplasată ceva mai la nord de Cernauți, iar cea de a treia a intrat în Moldova, prădând tot ce le stătea în cale.
Călăreții lui Ștefan cel Mare i-au atacat cu săgețile pe tătarii intrați în Moldova, aceștia din urmă retrăgându-se și căutând un vad pentru trecerea peste Nistru. Totuși, oastea lui Ștefan i-a ajuns din urmă pe tătari, bătălia dându-se în dumbrava de lângă satul Lipnic. Tătarii au fost învinși, suportând pierderi grele. Fiul și fratele (Eminec) ai Hanului Mamac au fost luați prizonieri.
După obținerea victoriei, Ștefan “a cunoscut că ajutoriu nu de aiurea i-au fost, ci numai de la Dumnezeu și Preacurata Maica Sa” (Grigore Ureche). Cronicarul polonez Jan Długosz afirmă că după bătălie, Hanul Mamac a trimis la Ștefan cel Mare 100 de soli pentru a cere, cu cele mai grozave amenințări, eliberarea fiului de han aflat captiv la moldoveni. Ștefan cel Mare, ca răspuns, a dispus ca fiul hanului să fie spintecat în patru bucăți în fața solilor. Apoi, 99 din cei 100 de soli au fost trași în țeapă. Ultimului sol tătar rămas în viață i s-a tăiat nasul, fiind trimis înapoi la Mamac pentru a povesti ce a văzut. Eminec, fratele Hanului Mamac, a reușit să fugă din Cetatea Albă, unde era ținut închis.
1749: A început domnia fanariotă a lui Constantin Racoviță în Moldova. Constantin Racoviță a fost fiul lui Mihai Racoviță, iar tronul l-a câștigat cu ajutorul grecilor, care i-au fost și tovarăși de domnie, întocmai ca și tatălui său. Birurile apăsătoare ale nesătulului domn și abuzurile grecilor, au provocat o mișcare de nemulțumire, dar fără efect durabil. Constantin Racoviță a murit la București în 1764 din cauza unui ospăț prea îmbelșugat.
1864: S-a născut Ion I. C. Brătianu, politician român, prim-ministru al României. A fost un om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal. De formație inginer, Ionel Brătianu nu a profesat, ci s-a dedicat vieții politice, fiind cel mai potrivit acestei cariere dintre cei trei băieți ai liderului liberal Ion C. Brătianu. Ion I.C. Brătianu a fost de cinci ori cel de-al 22-lea președinte al Consiliului de Miniștri —mai mult decât oricine altcineva —, de trei ori ministru de interne, de două ori ministrul al apărării naționale și de două ori ministru al afacerilor externe.
A fost președinte al Consiliului de Miniștri în momentul intrării României în Primul Război Mondial, conducând țara în momentele dificile ale retragerii în Moldova. În 1922, după ce avuseseră loc realizarea și recunoașterea Marii Uniri, a preluat guvernarea, asumându-și reforma agricolă și votarea noii constituții din 1923. Brătianu a fost adesea acuzat că ar fi avut o influență disproporționată asupra monarhului, impunând acestuia opțiunile sale politice.
În criza dinastică determinată de renunțarea principelui moștenitor din decembrie 1925, Ionel Brătianu a fost preopinentul eliminării principelui moștenitor Carol de la succesiunea tronului. Când regele Ferdinand I a murit în 1927, guvernul condus de Ionel Brătianu a rămas în fruntea țării, sub domnia regelui minor Mihai. În același an Ionel Brătianu a murit subit, ceea ce a fost începutul unei perioade de declin pentru Partidul Național Liberal.
Un factor important al dominaţiei politice a lui Ion I.C. Brătianu a fost influenţa pe care o exercita asupra regelui Ferdinand, mai ales prin Barbu Ştirbei şi regina Maria. Regele Ferdinand I a fost puternic influenţat în deciziile sale de fruntaşul liberal, pe care îl considera „zodia bună a României”, iar pentru acest lucru şi-a atras de la opozanţi renumele de „rege neîncoronat”.
Brătianu era un foarte bun tactician politic, “stăpân pe mijloacele sale, îşi urmărea cu precizie nedeterminată jocul politic, nu-l interesa modelul oratoric şi nici polemica scrisă”. Ionel Brătianu era conştient de valoarea sa politică şi era convins că scrie o pagină în istoria naţională, concepţia şi acţiunile sale politice având un caracter democratic. El aprecia că nu există pentru oamenii politici îndatorire mai mare decât apărarea intereselor permanente şi a demnităţii poporului român.
Spre sfârşitul guvernării, Ion I. C. Brătianu s-a confruntat cu declanşarea crizei dinastice generate de o nouă renunţare a principelui Carol al II-lea la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei.După ce a fost primită renunţarea principelui, s-a format regenţa (principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan – preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ion I.C. Brătianu a fost acuzat ca doreşte să înlăture de la succesiunea domniei un principe energic, Nicolae Iorga comentând evenimentele astfel:“Acum nu mai erau doi stăpâni în România, ci unul singur:Ion Brătianu. Dinastia de Argeş biruise cu totul pe cea de Sigmaringen. Ion I. C. Brătianu rămânea stăpânul, singurul şi absolutul stăpân al unei ţări, care avea nesfârşită răbdare”
1872: A încetat din viață Dimitrie Bolintineanu, a fost un poet român, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848.
1910: A încetat din viață Nicolae Manolescu, medic oftalmolog și educator sanitar, întemeietorul școlii românești de oftalmologie
surse/preluare: historia.ro, wikipedia.org
foto: www.digi24.ro
Comments are closed.