Domnia lui Ștefan cel Mare în fruntea Moldovei a durat aproape o jumătate de secol, între anii 1457 și 1504. Ștefan cel Mare a fost un membru al familiei Mușatinilor și, pe parcursul domniei sale, a dus numeroase lupte împotriva Imperiului Otoman, fapt care i-a adus titlul de Athleta Christi din partea Papei Sixt al IV-lea.
În total, Ștefan cel Mare a purtat 36 de bătălii de-a lungul celor 47 de ani de domnie. Dintre acestea, a câștigat 34, chiar și atunci când se confrunta cu forțe inamice mult superioare numeric. Una dintre cele mai importante bătălii în care a fost implicat a fost cea de la Podul Înalt. În această confruntare, 120.000 de turci și 17.000 de munteni au invadat Moldova, în timp ce Ștefan avea la dispoziție doar 40.000 de ostași. Cu toate acestea, pe 10 ianuarie 1475, a reușit să înfrângă inamicii, demonstrându-și abilitatea de strateg și conducător.
Grigore Ureche, în cronica sa, oferă o descriere detaliată a personalității și comportamentului lui Ștefan cel Mare: „Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fără giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că șțiindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: din pom bun roade bune or să iasă.”
Această descriere evidențiază atât laturile negative, cât și cele pozitive ale domnitorului. Ureche menționează că Ștefan era „mânios” și „degrabă a vărsa sânge nevinovat”, sugerând că avea o predispoziție către violență și impulsivitate, manifestată chiar și în cadrul ospețelor. Cu toate acestea, cronicarul subliniază și calitățile sale de lider: „om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi”, ceea ce înseamnă că era o persoană completă, activă și capabilă să își ducă planurile la bun sfârșit în mod discret și eficient.
În contextul războiului, Ureche remarcă priceperea lui Ștefan în arta militară, menționând că domnitorul se implica personal în lupte pentru a-și motiva soldații. Această atitudine curajoasă și implicarea directă în bătălii au fost esențiale pentru numeroasele sale victorii. În cazurile rare în care era înfrânt, Ștefan nu își pierdea niciodată speranța și găsea mereu resursele necesare pentru a se ridica și a învinge adversarii.
Astfel, domnia lui Ștefan cel Mare rămâne una dintre cele mai glorioase perioade din istoria Moldovei, marcată de numeroase realizări militare și de o conducere fermă și inspirată. Personalitatea complexă a domnitorului, așa cum este reflectată în cronicile vremii, contribuie la imaginea sa de erou național și simbol al rezistenței împotriva amenințărilor externe.
Comments are closed.