Calendar istoric: 15 IULIE
1497: A început construcţia bisericii Curţii Domneşti de la Piatra Neamţ, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504). Lucrările au fost finalizate la 11 noiembrie 1498. Biserica ridicată între 1497-1498, inițial ca paraclis al fostei Curți Domnești, reprezintă unul din cele mai reușite monumente moldovenești. Are plan dreptunghiular, cu abside laterale bine mascate de rezalituri, fațadele impresionează prin decorația originară în ceramică policromă, iar ancadramentele vădesc influența goticului.
1820: S-a născut Iosif Naniescu (Ioan Mihalache), mitropolit și cărturar român
1824: A încetat din viață Radu Tempea, a fost un preot ortodox, profesor și lingvist român. În literatură numele său este deseori regăsit și ca Radu Tempea (V), deoarece a aparținut celei de-a cincea generații a familiei de preoți brașoveni ce au purtat același nume și au trăit începând din secolul al XVII-lea și până la mijlocul secolului al XIX-lea. Unele monografii îl numesc și Radu Tempea (V) Popescu.
1882: S-a născut Iuliu Moldovan, a fost un medic român, membru corespondent al Academiei Române (din 1920), participant la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia. La încheierea Primului Război Mondial, între anii 1919-1920 a organizat „Serviciul Sanitar și de Ocrotire”, din Ardeal. În 1932 a fost ales președintele ASTRA. A fost un susținător al P.N.Ț., precum și fost subsecretar de stat la Ministerul Muncii Sănătății și Ocrotirilor Sociale.
1902: S-a născut Costin D. Nenițescu,a fost un chimist român. A fost fondatorul și promotorul unor ramuri noi ale chimiei din România și un membru al Academiei Române.
1936: A apărut, la București, săptămânalul “Cuget clar”, revistă de direcție literară, artistică și culturală, sub conducerea lui Nicolae Iorga.
1946: A încetat din viață Dumitru Bagdasar, a fost un medic neurochirurg român, profesor la Facultatea de Medicină din București, care a pus bazele școlii românești de neurochirurgie. A fost căsătorit cu Florica Bagdasar, prima femeie ministru din România.
1962: Reprezentativa feminină de handbal a României a cucerit titlul suprem la cea de-a doua ediție a Campionatului Mondial, desfășurat în România, între 8 și 15 iulie.
1964: S-a înființat, la București, studioul cinematografic “Animafilm”.
sursa: wikipedia.org
Comments are closed.