Bucureștiul își are rădăcinile adânc înfipte în istoria țării, servind ca reședință domnească și având o importanță semnificativă pentru regii săi.
În anul 1459, avem prima mărturie documentară a Bucureștiului sub domnia lui Vlad Țepeș. Un document din 20 septembrie 1459, descoperit aproape deteriorat la începutul secolului XX, confirmă acest lucru. Acesta se află acum păstrat cu grijă la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu.
Vlad Țepeș a avut o legătură profundă cu Bucureștiul, în timpul domniei sale, 18 din 25 de documente au fost emise din cetatea Bucureștiului, unde a și locuit timp de patru ani. O importanță deosebită pentru București o are data de 14 octombrie 1465, când Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș, a decis, printr-un hrisov, ca Bucureștiul să devină una dintre reședințele domnești ale Țării Românești. Aceasta a fost practic o etapă esențială în promovarea orașului ca capitală.
Dezvoltarea continuă a Bucureștiului s-a văzut și în perioada anilor 1558-1559, când Mircea Ciobanu a construit un palat domnesc, ulterior cunoscut sub numele de Curtea Veche. În apropierea palatului a fost ridicată și o biserică, iar în 1562, Biserica „Sfântul Gheorghe“ – Vechi a fost construită, adăugându-se pe lista monumentelor importante ale orașului.
Până în secolul al XVII-lea, orașul s-a extins și pe malul drept al râului Dâmbovița, ajungând în vest până în zona Cișmigiului și la est până la actuala Cale a Moșilor.
Astfel, Bucureștiul, de-a lungul secolelor, a trecut printr-o evoluție remarcabilă, de la o așezare simplă la statutul de capitală și reședință domnească, reflectând importanța sa în istoria României.
Comments are closed.