Calendar istoric: 12 septembrie
1659: Oastea Țării Românești condusă de Mihnea al III-lea cucerește Giurgiul și Brăila. Începe răscoala antiotomană.
1882: S-a născut Ion Agârbiceanu, scriitor român, membru al Academiei Române.
Născut pe 12 septembrie 1882, este al doilea dintre cei opt copii ai familiei lui Nicolae şi a Anei Agârbiceanu. În 1889, Agârbiceanu începe şcoala în satul natal, iar din 1892 a urmat studiile la Blaj. Pe cele superioare le-a făcut la Facultatea de Teologie din Budapesta, urmând ca din 1901 să colaboreze cu revista „Tribuna” din Sibiu.
Ion Agârbiceanu a fost una dintre cele mai proeminente figuri publice din România. El a fost, pe rând, preot greco-catolic într-un sat de munte, preot militar în timpul Primului Război Mondial, inclusiv în Rusia, protopop al Clujului și canonic al Eparhiei Române Unite cu Roma de Cluj-Gherla. Însă a fost și parlamentar în mai multe rânduri, iar într-unul dintre mandate a ajuns și vicepreședinte al Senatului.
De asemenea, Ion Agârbiceanu a fost ales membru al Academiei Române și a condus două dintre cele mai prestigioase ziare din Cluj: Patria și Tribuna, ambele apropiate de Partidul Național Român, care a devenit din 1926 Partidul Național Țărănesc condus de Iuliu Maniu. A fost și președinte al Sindicatului presei românești din Ardeal și Banat.
„Omul nu e cum s-arată, ci cum simte.” Ion Agârbiceanu
citiți mai mult pe: www.rfi.ro, editiadedimineata.ro
1887: S-a născut George Georgescu, dirijor român, academician, director al Orchestrei Filarmonice din București, unul din cei mai mari reprezentați ai stilului dirijoral clasic caracteristic școlii germane.
surese/preluare: wikipedia.org
Comments are closed.