Eftimie Murgu s-a născut la 28 decembrie 1805 în localitatea Rudăria, județul Caraș-Severin. A urmat studiile primare în satul natal, iar începând cu anul 1826 a studiat filosofia la Seghedin. Ulterior, s-a înscris la Facultatea de Drept din Budapesta, unde a absolvit în 1830 cu rezultate remarcabile.
În timpul șederii în capitala ungară, Murgu a legat o strânsă prietenie cu Damaschin Bojincă și a colaborat cu revista „Biblioteca Românească” din Buda. În 1823, ca reacție la broșura publicată de Sava Tokoly la Halle – care contesta originea latină a românilor – Murgu și Bojincă au redactat lucrări prin care au combătut argumentele antiromânești. Murgu a scris în limba germană, iar Bojincă în latină și română.
Gândirea sa revoluționară l-a transformat într-un susținător fervent al ideii de republică, al desființării relațiilor feudale și al unității naționale a românilor.
În iarna anului 1848, Eftimie Murgu se afla în detenție pentru a doua oară. Procesul său a fost reluat la 6 februarie, el cerând să fie audiat de împărat. Datorită presiunii tineretului român din Pesta, Murgu a fost eliberat pe 9 aprilie. La scurt timp, Timotei Cipariu i-a propus să prezideze Adunarea de la Blaj, însă Murgu a refuzat.
La 24 iunie 1848, a fost ales deputat în circumscripțiile Lugoj, Oravița și Făget, optând, în final, pentru Lugoj. În cadrul Adunării Naționale din 6 iulie, a primit dreptul de a convoca o adunare populară, iar la 27 iunie a fost proclamat președinte al acesteia.
Printre revendicările formulate la Marea Adunare Națională de la Lugoj din 15 iunie 1848 se numărau:
- Înființarea unei armate populare române;
- Organizarea Banatului ca entitate administrativă autonomă (cătunat general);
- Numirea lui Eftimie Murgu în funcția de căpitan general al Banatului;
- Recunoașterea limbii române ca limbă oficială în Banat;
- Independența Bisericii Ortodoxe Române din Banat.
În anul următor, la 13 aprilie 1849, Murgu a votat pentru detronarea Casei de Habsburg și pentru o nouă lege a naționalităților, care prevedea drepturi minime pentru români și reorganizarea unei legiuni române. Din cauza poziției sale antimonarhice, a fost arestat pe 22 august și condamnat la moarte pentru înaltă trădare, pedeapsa fiind ulterior comutată la patru ani de închisoare în Iosefstadt, Boemia.
După eliberare, a revenit în viața politică și în 1861 a fost ales deputat al circumscripției Moravița. Ultima sa lucrare, intitulată „Despre memorandumul Congresului Sîrbesc”, a fost redactată în 1865, dar activitatea sa a fost afectată grav de starea de sănătate slăbită în urma detenției.
Eftimie Murgu s-a stins din viață pe 12 mai 1870, rămânând în istorie drept „omul fantastic cu caracter de bronz”, o figură marcantă a luptei românilor pentru drepturi și libertate în secolul al XIX-lea.
Comentariile sunt închise.