CALENDAR ISTORIC: 11 februarie
1866: Alexandru Ioan Cuza, domnitorul României, este silit să abdice, ca urmare a conjurației pregătite de coaliția dintre conservatori și liberal-radicali („Monstruoasa coaliție”). Puterea a fost preluată de o locotenență domnească alcătuită din: Lascăr Catargiu (reprezentantul Moldovei și al conservatorilor), generalul Nicolae Golescu (reprezentant al Țării Românești și al liberalilor) și colonelul Nicolae Haralambie (reprezentantul armatei).
Monstruoasa coaliție (11/23 februarie 1866) este denumirea atribuită în istorie alianței dintre conservatori și liberalii radicali, constituită în scopul îndepărtării domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la domnie. Coaliția a apărut după alegerile din Adunarea Națională din România, convocarea a II-a (1864) prezidată de către Ion C. Brătianu.
Liderii acestei coaliții au fost radicalul C. A. Rosetti și Ion C. Brătianu, cărora li s-au alăturat și alte personalități ale vieții publice: conservatorul Lascăr Catargiu, moderatul Ion Ghica, Dimitrie A. Sturdza, Nicolae Golescu, Petre Mavrogheni. Tendințele autoritare manifestate de domn au devenit evidente încă de la începutul anului 1863, iar regimul personal a fost instalat în urma loviturii de stat din 2 mai 1864. Adunarea Legislativă a fost dizolvată, iar domnul a adoptat o nouă lege electorală și o nouă lege fundamentală care îi conferea largi prerogative legislative și executive. Această involuție a scenei politice a determinat o coaliție între stânga politică (radicalii) și dreapta politică (conservatorii), care poate fi catalogată drept nefirească, fiind una logică dacă este judecată în ansamblul contextului politic, și anume al regimului personal autoritar instaurat de Cuza.
Pe 11/23 februarie 1866, ora 5 dimineața, un grup de ofițeri pătrund în palatul domnesc al lui Al. I Cuza și, sub amenințarea armelor, încălcându-și jurământul depus în fața domnului țării, îl obligă să semneze actul de abdicare de pe tronul României. Două zile mai târziu, pe 13 februarie, Cuza părăsește Bucureștiul și țara, prin Brașov.
Pe actul iscălit de Cuza scria: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor“. Într-adevăr, în 1859 Cuza a fost pus să jure că va abdica după 7 ani de domnie pentru a lăsa tronul unui ‘prinț străin dintr-o țară nemegieșă cu România’, precum se cerea într-una din prevederile divanelor ad-hoc din 1857.
În cuvântarea rostită la moartea lui Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, cel care i-a rămas credincios domnitorului, arată că nu greșelile, ci faptele lui cele mari i-au adus căderea, referindu-se la pachetul de reforme sociale, economice, administrative, politice, care au nemulțumit o foarte mare masă a claselor conducătoare (boieri, biserică, politicieni), precum și puterile europene care nu vedeau cu ochi buni modernizarea accelerată a României.
1926: Înființarea, la Iași, a Fundației Culturale „Regele Ferdinand I”, la inițiativa Regelui Ferdinand I al României.
Fundațiunea „Regele Ferdinand I” a fost o fundație culturală înființată la Iași, la inițiativa Regelui Ferdinand I pentru a marca împlinirea vârstei de 60 de ani. Fundația era constituită din două structuri: Fundațiunea Universitară „Regele Ferdinand I” și Institutul cu internat pentru educația fiicelor de ofițeri. În scopul desfășurării activitățiilor proprii Fundațiunea Universitară „Regele Ferdinand I” a construit o clădire monumentală care a adăpostit o bibliotecă, săli de expozitie și birouri. În 1946, regele Mihai I, președinte al Comitetului de Conducere și Administrație al Fundației „Regele Ferdinand I”, a emis un decret-lege prin care Senatul Universității din Iași prelua atribuțiile acesteia. În această clădire a fost transferată biblioteca Universității din Iași, prin fuziunea celor două biblioteci formându-se Biblioteca Universitară „Regele Ferdinand I”, accesibilă studenților și publicului larg.[1] Acest gest a fost necesar în condițiile în care Biblioteca Universitară din Copou fusese avariată grav în urma bombardamentelor din 1944. După 1948 Biblioteca s-a numit „Mihai Eminescu”.
1942: Întâlnirea mareșalului Ion Antonescu cu Adolf Hitler la Cartierul general al acestuia din Prusia orientală. Conducatorului român i s-au dat asigurări că Germania nu va permite Ungariei și Bulgariei să atace România și i s-a cerut sporirea contribuției de război.
1945: Discursul primului ministru Nicolae Rădescu de la cinematograful “Aro”, în care el precizează poziția sa și a guvernului față de acțiunile PCR din țară de preluare prin forță a prefecturilor și primăriilor.
sursa/preluare: wikipedia.org
Comments are closed.