Masacrul de la Fântâna Albă, petrecut pe 1 aprilie 1941, este una dintre cele mai dureroase și mai puțin cunoscute tragedii din istoria României. În acea zi, între 2.000 și 4.000 de români care încercau să fugă din Bucovina de Nord, teritoriu anexat de Uniunea Sovietică în 1940, au fost măcelăriți de grănicerii sovietici, fără avertisment și fără milă.
Considerat de unii istorici drept un genocid comis împotriva românilor, acest episod a fost timp de decenii ascuns și distorsionat de propaganda sovietică. Astăzi, Masacrul de la Fântâna Albă rămâne un simbol al suferinței românilor din teritoriile pierdute și un avertisment asupra consecințelor regimurilor totalitare.
În acest articol, vom explora contextul istoric al masacrului, desfășurarea evenimentelor, mărturiile supraviețuitorilor și impactul său asupra memoriei colective.
Contextul istoric al masacrului
Anexarea Bucovinei de Nord de către URSS (1940)
În iunie 1940, Uniunea Sovietică a adresat un ultimatum României, cerând cedarea imediată a Bucovinei de Nord, Basarabiei și Ținutului Herța. Sub presiunea Moscovei și fără sprijin internațional, România a fost forțată să evacueze aceste teritorii, iar Armata Roșie a intrat în zonă pe 28 iunie 1940.
Ocupația sovietică a fost marcată de arestări, deportări și execuții. Zeci de mii de români au fost trimiși în lagărele din Siberia și Kazahstan, iar mulți alții au încercat să fugă în România.
Represiunea împotriva românilor
După ocuparea Bucovinei de Nord, autoritățile sovietice au lansat o campanie sistematică de epurare etnică, vizând elitele românești, clerul și intelectualii.
Pentru a preveni fuga în România, grănicerii sovietici au fost instruiți să tragă asupra oricărei persoane care încerca să traverseze granița. Între iunie 1940 și martie 1941, mii de români au fost împușcați, arestați sau deportați.
Desfășurarea masacrului de la Fântâna Albă
Marșul disperării – 1 aprilie 1941
În primăvara anului 1941, zvonurile despre deportări și execuții s-au răspândit în întreaga Bucovină. În speranța că vor fi lăsați să treacă granița spre România, mii de români din satele Mahala, Igești, Suceveni și Corcești s-au adunat pentru a pleca spre frontieră.
Pe 1 aprilie 1941, peste 3.000 de români, inclusiv bătrâni, femei și copii, au pornit într-un marș pașnic către granița cu România, purtând icoane, steaguri albe și cruci ca simbol al intențiilor lor pașnice.
Execuția în masă
Ajunși în apropierea satului Fântâna Albă, la doar câțiva kilometri de graniță, coloana de refugiați a fost interceptată de trupele sovietice, alcătuite în mare parte din grăniceri ucraineni. Fără niciun avertisment, sovieticii au deschis focul cu mitralierele asupra civililor.
O parte dintre supraviețuitori au fost vânați cu baionetele sau capturați și torturați în lagărele NKVD. Se spune că unii dintre răniți au fost îngropați de vii în gropi comune.
Potrivit documentelor sovietice, doar 48 de persoane au fost ucise, însă mărturiile supraviețuitorilor indică mii de victime.
Consecințele și represaliile sovietice
Deportările masive
Masacrul nu a fost sfârșitul represiunii sovietice împotriva românilor. Pe 12-13 iunie 1941, doar două luni mai târziu, autoritățile sovietice au deportat peste 13.000 de români în Siberia și Kazahstan.
Între 1930 și 1959, populația românească a regiunii Cernăuți a scăzut cu aproximativ 75.000 de persoane, reflectând amploarea crimelor, deportărilor și emigrației forțate.
Cenzura și ascunderea adevărului
Decenii întregi, Masacrul de la Fântâna Albă a fost interzis din istorie de regimul comunist, care evita orice referire la crimele sovietice. Abia după 1990, supraviețuitorii și istoricii au început să scoată la lumină adevărul despre această tragedie.
Mărturii despre masacru
Printre cei care au documentat evenimentele, Gheorghe Mihailiuc, în cartea sa „Dincolo de cuvintele rostite”, a descris Fântâna Albă drept un „Katyn românesc”, referindu-se la masacrul polonezilor comis de sovietici în 1940.
Mărturiile supraviețuitorilor vorbesc despre mutilări, execuții sumare și deportări, iar istoricii consideră acest masacru un act deliberat de epurare etnică.
Moștenirea și comemorarea masacrului
Ziua Națională de Comemorare
În 2011, Parlamentul României a declarat 1 aprilie drept Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Masacrului de la Fântâna Albă.
Monumente și inițiative memoriale
Astăzi, în Ucraina, în satul Fântâna Albă, există un monument ridicat în memoria victimelor, iar în România, la Mănăstirea Putna, s-a construit un alt memorial dedicat celor căzuți în acest genocid uitat.
sursa foto: doxologia.ro
Comentariile sunt închise.